Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sindicat din Grecia îşi bate joc de ministrul de Finanţe. I-a făcut donaţie de alimente pentru mamă şi pentru soacră!

Publicat in Jurnalul, joi 17 octombrie 2013 ·

Declaraţiile ministrului grec al Finanţelor, Yannis Stournaras, privind dificultăţile economice prin care trec mama şi socrii săi au determinat un sindicat să lase în faţa biroului său din Atena mai multe kilograme de alimente.

“Există persoane în familia mea care trăiesc cu foarte puţini bani: mama mea, socrul şi soacra mea. Ştiu foarte bine ce înseamnă să trăieşti cu 500 de euro pe lună”, a afirmat Stournaras pentru postul de televiziune privat Star.

Acţiune sindicală inedită

Ca răspuns la afirmaţiile ministrului, membri ai sindicatului POE-OTA au organizat o acţiune inedită, depunând în faţa Ministerului de Finanţe coşuri plin cu produse alimentare: paste, legume, mezeluri. Evident, pentru “biata mama şi biata soacra ministrului”, aşa cum scria pe afişele postate.

În cadrul acţiunii de protest, sindicatul a fost însoţit de o delegaţie de femei de serviciu concediate recent de la Ministerul de Finanţe.

Rata şomajului este de peste 27% în Grecia, o ţară aflată în recesiune de şase ani şi care mizează pe reluarea creşterii în 2014.

Apel la grevă de 24 de ore, la 6 noiembrie

Un alt sindicat din sectorul public, Adedy, a lansat un apel, joi, la declanşarea unei greve de 24 de ore la 6 noiembrie, pentru a înlătura politicile de austeritate, raliindu-se mişcării anunţate anterior de centrala sindicală GSEE. Este vorba despre a doua grevă generală din Grecia în ultimele patru luni, aminteste France Presse.

“Comisia executivă a Adedy a decis mobilizarea pentru 24 de ore la 6 noiembrie, pentru a lupta împotriva noilor concedieri din sectorul public, pe care Guvernul le-a acceptat la solicitarea creditorilor internaţionali”, se arată într-un comunicat al sindicatului.

Noi concedieri

Confruntaţi cu un plan de restructurare în sectorul public, care prevede 25.000 de delocări şi 4.000 de concedieri până la f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum o ora
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 6 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°