Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cozmin Guşă a fost audiat la DNA în dosarul insolvenţei Realitatea TV

Publicat in Puterea, joi 17 octombrie 2013 ·

Fostul politician a fost chemat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care mai sunt implicaţi fratele şi o apropiată a lui Elan Schwartzenberg, Fabian Schwartzenberg şi Monica Hoffman.

Cozmin Guşă a fost audiat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a-i fi aduse la cunoştiinţă acuzaţiile care i se aduc companiei sale, Strategies Research Investment SRL, în cadrul anchetei din dosarul insolvenţei Realitatea Media.

La intrarea în sediul DNA, Guşă i-a acuzat pe premierul Victor ponta şi pe deputatul PSD Sebastian Ghiţă că urmăresc falimentarea postului Realitatea TV.

„Cei mai deranjaţi sunt cei doi parteneri de afaceri Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă. Unul e supărat că este criticat tot timpul, mă refer la iresponsabilul vesel Victor Ponta, şi celălalt, Sebastian Ghiţă, este deranjat de faptul că trebuie să returneze foarte mulţi bani către Realitatea TV şi în acelaşi timp face foarte multe probleme Realităţii TV, ca să încerce să o aducă în faliment”, a declarat Cozmin Guşă, citat de Agerpres.

Guşă a calificat acuzaţiile aduse partenerului său de afaceri, Maricel Păcuraru, drept „speculaţii făcute pe baza unui denunţ calomnios”.

DNA a anunţat luni că s-a început urmărirea penală faţă de Maricel Păcuraru, Mirel Mircea Amariţei, Sorin Ionuţ Barbu, Fabian Schwartzenberg, Daniela Madi Ionescu, Monica Hoffman, Adrian Radu, Adrian Marian Vîlsan, Tamara Bătrînache, Ioana Nadolu, Geraldina Neagoe şi Carmen Stăncescu. Ei sunt acuzaţi de „spălarea banilor, complicitate la înşelăciune, bancrută frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub forma complicităţii, a participaţiei improprii sau a tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

Conform Mediafax, din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în 2011 şi 2012, învinuiţii, a

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România FOTO-VIDEO. Alertă la o grădiniță! Un adult și 12 copii, transportați la spital

Ziua Constanta acum 22 minute
Azi, 24 iunie, pompierii din cadrul ISU BIF au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat mai multor persoane, din cadrul unei unități de învățământ (gradinița) din strada Sfântul Ştefan, din sectorul 2 al Capitalei. Au fost evaluate medi

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 56 minute
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

Dominic Fritz cere demiterea deputatului Mihail Neamţu din fruntea Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, în urma derapajelor publice repetate, misogine, violente şi incompatibile cu orice funcţie de conducere într-un stat democratic

News.ro acum 40 minute
Liderul USR cere, marţi, demiterea deputatului Mihail Neamţu din fruntea Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, în urma derapajelor publice repetate, misogine, violente şi incompatibile cu orice funcţie de conducere într-un stat democratic, arăt

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 4 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 4 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Soarta pensiilor speciale. Sorin Grindeanu: Actuala coaliţie e hotărâtă să meargă înainte

BusinessMagazin acum 40 minute
Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, spune că este dificilă trecerea prin Parlament a unei legi privind pensiile speciale în actuala sesiune.

ANPC obligă toate mall-urile din România să facă deratizare de urgenţă

BusinessMagazin acum 40 minute
Toate centrele comerciale din România sunt obligate să facă de urgenţă deratizare şi dezinsecţie, a anunţat ANPC. Măsura vine după numeroase sesizări privind prezenţa gândacilor în food court-uri şi controale care au confirmat probleme de igienă.

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

PUSL cere premierului Bolojan să elimine călătoriile parlamentarilor la clasa business

BusinessMagazin acum 40 minute
Lavinia Şandru, purtătorul de cuvânt al PUSL, îi cere premierului Ilie Bolojan să oprească privilegiul parlamentarilor de a zbura la clasa business pe bani publici, în timp ce românilor li se cer sacrificii din ce în ce mai mari.

Ce s-a întâmplat în Gaza, la scurt timp după armistițiul dintre Iran și Israel

HotNews acum o ora
Forțele israeliene au ucis cel puțin 40 de palestinieni în Fâșia Gaza și au ordonat noi evacuări marți, conform unor medici și locuitori din enclavă, în cadrul unei noi episoade de vărsare de sânge venite la scurt timp după ce Israelul și Iranul au

Vremea

București
acum

36°
mar.

17°/36°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mar.

17°/27°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

35°
mar.

18°/35°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

16°/32°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°