Omul de afaceri Elan Schwartzenberg spune că nu a fost citat de nimeni în legătură cu Realitatea Media şi că nu se ascunde, precizând că toate operaţiunile comerciale pe care le-a făcut au la bază acte şi justificări legale.
"Nu sunt vinovat de nicio faptă penală, orice operaţiuni comerciale am făcut au la bază acte şi justificări legale. De asemenea, ca să mai spulberăm un mit, nu mă ascund, nu am fost citat de nimeni, iar când voi fi mă voi prezenta", a declarat Elan Schwartzenberg, pentru Q Magazine, prezentându-şi totodată un punct de vedere în care analizează situaţia juridică a dosarului deschis de DNA în care sunt vizate infracţiuni economice şi falsuri pentru preluarea controlului Realitatea Media în timpul insolvenţei.
Schwartzenberg a spus că "insolvenţa Realitatea Media a fost decisă în noiembrie 2011 în ideea de a o salva de la faliment şi, implicit, televiziunea Realitatea TV". "Planul iniţial a fost iremediabil compromis în luna iunie 2012, când, prin fraudă, cuplul Cozmin Guşă - Maricel Păcuraru a preluat atât controlul procedurii, în calitate de (falşi) creditori majoritari, cât şi controlul acţionariatului Realitatea Media. O firmă care nu aparţine cuplului Guşă - Păcuraru, ci societăţii PSV Company (în insolvenţă), respectiv, GMG Media (în insolvenţă, de asemenea), a fost trecută pe tabelul creanţei, printr-o rectificare ilegală a acestui tabel, cu o creanţă în valoare (fictivă) de 112 milioane de lei; în realitate, această creanţă este de doar 12 milioane de lei; această valoare a fost irevocabil stabilită, recent, de Curtea de Apel Bucureşti", a spus Elan Schwartzenberg.
El mai spune că, în ciuda acestor lucuri, timp de mai mult de un an de zile, "Guşă a controlat efectiv procedura, atât prin numirea administratorilor judiciari şi a comitetului creditorilor, cât şi prin determinarea hotărârilor judecătorului sindic Mariana M