Senatorul PSD Gabriela Firea a anunţat miercuri în plenul Senatului că va iniţia un proiect de modificare a Legii Cultelor prin care pe lângă biserici să fie construite spaţii unde copiii “pot veni să învete, să se joace”.
Firea a declarat că a participat că “la două evenimente încărcate de spritualitate – Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iași și oficierea Sfântei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Catedrala din Voluntari, care poartă Hramul Sfintei Parascheva”, unde a observat prezenţa a numeroţi copii.
“Am fost bucuroasă să constat că se aflau acolo mulți copii și tineri. Ei mi-au reamintit de pelerinajele pe care le-am făcut în copilărie alături de familia mea, de entuziasmul cu care așteptam să mergem împreună la Liturghie, de seriozitatea cu care ascultam învățăturile despre credință ale bunicii”, a spus Firea.
Prin urmare, senatorului PSD i-a venit ideea ca pe lângă biserici să fie construite si spaţii destinate special copiilor, “un loc în care copiii de astăzi pot veni să învete, să se joace, să se simtă în siguranță”.
“Entuziasmul cu care aceștia participă la activitățile organizate de biserici demonstrează necesitatea unei implicări mai profunde, din partea noastră, a tuturor, în educatia și sprijinirea tinerei generații, dar și viabilitatea acestui demers – acela de a construi, alături de fiecare lăcaș de cult, un spațiu adaptat și dedicat tinerilor și copiilor.
De aceea, am decis să mă implic, alături de reprezentanți ai bisericii și ai societății civile, în realizarea unei propuneri legislative de modificare a legislației din domeniul cultelor. Concret, initiativa noastră vizează includerea în proiectele viitoarelor lăcașuri de cult a unor spații pentru after school și școala de duminică. În cazul bisericilor existente, astfel de spații vor putea fi construite în apro