Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un puşti de 2 ani i-a dat foc fratelui său, cu un an mai mare

Publicat in Crai Nou, joi 17 octombrie 2013 ·

> Acesta din urmă, care dormea în pătuţ, în timp ce mama era afară, pentru a hrăni animalele, a ajuns în stare gravă la spital

Un copil de numai 3 ani, A.N., din Prisaca Dornei, comuna Vama, a ajuns, marţi seară, în stare critică, la Spitalul Judeţean Suceava, cu arsuri pe 50% din suprafaţa corpului.

Micuţul dormea atunci când s-a produs nenorocirea. Câteva clipe singur în casă, un frate mai mic, de 2 ani, jucându-se cu jarul din sobă, mama afară, pentru a hrăni animalele – acestea sunt coordonatele unei întâmplări nedorite de nimeni, ce se poate transforma în tragedie. Se pare că cel mai mic dintre fraţi a scos din sobă jar cu făraşul şi l-a pus în pătuţul în care dormea A.N. Flăcările au izbucnit cât ai clipi, cuprinzând şi covorul din cameră. A încercat bunicul, alertat de ţipetele copiilor, cum a putut, să le stingă, însă pătura pe care a folosit-o pentru a înăbuşi focul mai rău a făcut: fibrele ei sintetice s-au aprins instantaneu. Câteva secunde – până când mama a venit într-un suflet de afară pentru a stinge flăcările care muşcau din carnea copilului ei,– au fost critice pentru A.N.

Băiatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde medicii l-au resuscitat şi l-au stabilizat, iar apoi s-a luat decizia transferării lui la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, Secţia Arşi.

Cum elicopterul SMURD nu a putut zbura spre Suceava din cauza ceţii dense, victima a fost dusă cu ambulanţa la o clinică de copii din Iaşi, de unde a fost transferată, ieri, la Bucureşti.

Poliţia a deschis, procedural, pe numele mamei, un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Însă, date fiind condiţiile concrete ale producerii nefericitului eveniment, ar fi inuman a-i atribui femeii vreo vină.

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 3 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 2 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 5 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

LIVE TEXT România - Olanda, în optimi la EURO 2024. „Generația de suflet“, meci pentru istorie!

Ziua Constanta acum 2 ore
Marele meci al „Generației de suflet“ a României a venit! Tricolorii întâlnesc Olanda astăzi, 2 iulie 2024, de la ora 19.00, în optimi la Campionatul European de fotbal din Germania, iar jucătorii lui Edward Iordănescu luptă pentru o calificare isto

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum o ora
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Novak Djokovici s-a calificat în turul doi la Wimbledon

News.ro acum o ora
După ce s-a retras din sferturile de finală de la Roland Garros şi s-a operat la genunchiul drept la începutul lunii iunie, Novak Djokovici, numărul 2 mondial, a debutat cu victorie, marţi, la turneul de la Wimbledon. El a trecut de sportivul ceh Vi

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

25°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/24°
mie.

13°/17°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°