Vicepreședintele Senatului României Cristian Dumitrescu a participat, ieri, la sesiunea plenară a Simpozionului Internațional „Egalitatea de șanse în educație, dezvoltare personală și integrare socială“. Eveniment este organizat în parteneriat cu Senatul României. „Îmi revine onoarea de a transmite, în numele Senatului României, gratitudinea noastră față de inițiativa Federației Internaționale a Comunităților Educative – Secțiunea România de a organiza această manifestare, care reflectă preocuparea constantă a comunității europene pentru un subiect esențial și extrem de sensibil: egalitatea de șanse, care are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viața economică și socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dizabilități sau orientare socială“, a declarat senatorul PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu, în deschiderea sesiunii plenare.
Parlamentarul a subliniat faptul că „egalitatea de șanse reprezintă o valoare politică fundamentală a Uniunii Europene, transcrisă în toate actele juridice de bază ale acestei comunități, un obiectiv politic cheie și, totodată, o piesă centrală a strategiei nediscriminatorii“. În opinia vicepreședintelui Senatului, România a depus un efort considerabil, într-un timp relativ redus, pentru adoptarea acquis-ului comunitar în procesul de integrare în Uniunea Europeană, inclusiv transpunerea cadrului legislativ european de garantare a egalității de șanse. Cu toate acestea, a subliniat senatorul Dumitrescu, „situații de încălcare a principiului egalității de șanse sunt încă, mult prea numeroase față de obiectivele noastre“.
Senatorul a ținut să precizeze că, în mod inevitabil, atunci când vorbim despre principiul egalității de șanse, se atinge, din păcate, fenomenul discriminării ca și conduită socială. „Discriminarea reprezintă, în fapt, una dintre cauzele pentru care egali