Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiune pentru salvarea casei în care s-a născut Brâncuşi

Publicat in Adevarul, vineri 18 octombrie 2013 ·

Poetul Laurian Stănchescu a venit, ieri dimineaţă, la Hobiţa, însoţit de Magdalena Oprişescu, o gorjeancă plecată în SUA de 20 de ani, dar şi de academicianul Mecu, pentru a acoperi cu o folie ceea ce a mai rămas din casa în care s-a născut marele sculptor Constantin Brâncuşi.

Cei trei au promis că vor demara o campanie de strângere de fonduri pentru restaurarea casei natale a celui considerat a fi părintele sculpturii moderne. Casa este o ruină şi dispare pe zi ce trece. Se află la aproximativ 200 de metri de Casa Memorială «Constantin Brâncuşi», unul dintre principalele obiective ale Muzeului Judeţean. Poetul Laurian Stănchescu este nemulţumit de lipsa de implicare a autorităţilor, pentru că nu a fost luată nicio măsură de protejare a elementelor de lemn care au rămas din casă, deşi aceasta este inclus pe lista monumentelor istorice din România: „Scriitorul Laurian Stănchescu a înnebunit, vreau cultură în ţara asta. M-am săturat de toţi agramaţii din Guvernul României! Nu mai pot! Aşa cum avem prostia există ca fenomen de masă, vreau cultură ca fenomen de masă. Victor Ponta mi-a promis va aloca bani pentru restaurarea acestei case şi nu a mai făcut nimic. Nu se poate aşa ceva. Mi-a promis că va da bani lui Călinoiu pentru ca această casă, care face parte din patrimoniul universal, va fi restaurată. Mi-a promis anul trecut. Acum, aceste bârne sunt distruse, se distrug şi mai mult. Nu a venit nimeni, nici oameni, nici autorităţi care să ne ajute să scoatem cuiele, să întindem ceolofanul pe care l-am cumpărat. Vreau să îi arătăm lui Victor Ponta că se poate. Sunt indignat de ceea ce se întâmplă”, a spus Laurian Stănchescu.

În urmă cu mai mulţi ani, sculptorul Florin Codre a cumpărat casa lui Brâncuşi pe suma de cinci milioane de lei vechi şi un cal, de la un descendent al lui Constantin Brâncuşi. Acesta a vrut să demoleze casa, cu scopul de a o muta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 17 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 28 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 24 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 39 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°