Adjunctul şefului Poliţiei clujene, care a fost pus la dispoziţia superiorilor după un scandal cu un agent de circulaţie, se află în concediu până luna viitoare. Deocamdată şefii săi nu au o funcţie pentru el, dar i-o vor pregăti până atunci.
"Pintea nu a fost demis, ci eliberat din funcţie de IGPR şi e la dispoziţia IPJ Cluj", spune şeful instituţiei Tudor Grindean. Acesta adaugă că fostul adjunct Cristian Pintea e în concediu de odihnă până la sfârşitul lunii noiembrie "şi nu vine la muncă". "Încă nu se ştie unde va fi numit", adaugă el.
Pintea a fost eliberat din funcţia de adjunct al şefului IPJ Cluj printr-o dispoziţie a inspectorului general al IGPR, Petre Tobă, la sfârşitul săptămânii trecute. Pintea a fost pus la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj în vederea numirii într-o altă funcţie, conform gradului profesional deţinut,nivelului de pregătire şi competenţei profesionale, după cum arată un comunicat al instituţiei.
Petre Tobă a fost prezent la Cluj în urmă cu trei săptămâni pentru a anunţa noul şef al IPJ Cluj, Tudor Grindean. printr-o conferinţă de presă la care a participat şi Pintea.
Decizia de demitere a lui Pintea vine după ce faţă de şeful Poliţiei din Dej a început urmărirea penală de către procurorii DNA şi după ce şeful IPJ Cluj, Ioan Păcurar, şi-a cerut pensionarea la doar 54 de ani.
De altfel, între demisia lui Păcurar şi numirea lui Grindean, şefia IPJ a fost asigurată de Pintea.
Pintea a fost demis din funcţie după un scandal vechi de trei ani, în centrul căruia se află un agent de circulaţie ce l-a amendat pe Pintea pentru că nu ar fi acordat prioritate unui pieton. Pintea, care nu a fost recunoscut de agent, nu a oprit la semnalele poliţistului, care a pornit în urmărirea acestuia şi l-a oprit după trei kilometri. Vezi aici detalii