Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juriul Comedy Cluj: „Comedia este un gen inteligent de film pentru că întâi trebuie înţeleasă ca apoi să poţi râde”

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 17 octombrie 2013 ·

Întrebaţi, în cadrul unei întâlniri de presă, care sunt criteriile după care un film poate fi numit comedie, membri juriului celei de-a 5-a ediţii a Festivalului internaţional de Film “Comedy Cluj” au spus că este foarte greu de stabilit un set de reguli exacte, deoarece uneori este suficientă o singură scenă din film care să facă publicul să zâmbească pentru a fi declarat o comedie bună. „Este foarte greu de stabilit care sunt elementele care desfinesc o comedie pentru că nu exisă reguli foarte bine stabilite în acest sens. Când merg într-un cinema, unde este întuneric, indiferent câtă lume este acolo, mă simt singură de aceea mă concentrez asupra a ceea ce văd pe ecran. Aşa că indiferent de genul filmului, trebuie să simți că eşti acolo şi că, după ce ieşi de acolo, nu te mai simţi singur, iar în cazul comediilor, simţi bucurie. Eu cred că dacă măcar o scenă dintr-un film te-a făcut să zâmbeşti, e comedie şi asta înseamnă că filmul şi-a atins scopul”, a declarat Maja Bogojevic, preşedinta juriului Comedy Cluj. Comedia, un de gen inteligent de film În ceea ce priveşte jurizarea filmelor, aceştia au apreciat că este suficient ca un film să conţină doar câteva dintre elementele de baza ale comediei pentru a intra în competiţie şi să poată câştiga premiul. Important este ca ceea ce se transmite să fie inteligent. “Sunt 10 filme în competiţie, toate la fel de bune, deci este o sarcină dificilă pentru noi să îl alegem pe cel câştigător. Credem că ceea ce este cel mai important la un film este ceea ce transmite şi cum te face să te simţi după ce îl vezi. Dacă sunt elemente de comedie este de ajuns, nu trebuie să fie neapărat comedie pură. Este foarte greu să faci comedie pură pentru că ceea ce consideră unii comedie, poate alţii nu consideră, deci totul este subiectiv. De exemplu, în Germania şi în Muntenegru nu se râde aşa de mult comparativ cu România, dar asta nu înse

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 22 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°