Criza fiscală care tocmai s-a încheiat a subminat credibilitatea Statelor Unite în străinătate şi a redus creşterea economică, a declarat joi preşedintele Barack Obama, arătând că nu există câştigători din această situaţie, relatează CNBC.
Cu câteva ore înainte de acest discurs, Obama a semnat acordul de compromis aprobat de Congres după mai multe săptămâni de blocaj. Plafonul datoriilor a fost prelungit până pe 7 februarie, iar activităţile guvernamentale vor fi finanţate până pe 15 ianuarie.
"Nu există câştigători, ultimele câteva săptămâni au provocat daune economiei. Nu cunoaştem încă amploarea daunelor, dar toţi analiştii consideră că a fost încetinită creşterea economică", a spus preşedintele.
El a arătat că numai riscul producerii unui default (incapacitate de plată) a majorat costurile de împrumut ale SUA, care s-au adăugat la deficit.
Din cauza incertitudinilor, mulţi consumatori şi-au redus cheltuielile şi jumătate dintre directorii de companii au afirmat că blocarea activităţilor instituţiilor federale i-a determinat să îşi reducă planurile de angajări, pentru următoarele şase luni, a mai spus Obama, adăugând că americanii s-au săturat de Washington.
"Ştim că familiile au rămas fără salariile sau serviciile pe care se bazau. Ştim că posibilii cumpărători de case au obţinut mai puţine ipoteci", a continuat preşedintele.
Unii membri ai Congresului au susţinut că au blocat activitatea guvernului în beneficiul economiei, dar Obama consideră că nimic nu a subminat mai mult economia în ultimii trei ani decât aceste tactici de fabricare a crizelor.
Încrederea americanilor în economie a scăzut în octombrie la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, din cauza îngrijorării privind impactul blocajului politic asupra creşterii economice, potrivit indicelui lunar Bloomberg Consumer Comfort.
Criza fiscală care tocma