Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alin Tişe: „Libera circulaţie în spaţiul European a românilor este în pericol“

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 17 octombrie 2013 ·

Parlamentarul clujean consideră că deşi România este membră a Uniunii Europene, prin Decizia Consiliului JAI din 7-8 octombrie 2013 de la Luxemburg, la solicitarea a patru state din UE, românii ar putea fi controlaţi la trecerea frontierelor interne în interiorul UE între statele membre Schengen, iar libera circulaţie în spaţiul european a românilor este în pericol.

„Reprezentantul României, domnul ministru Radu Stroe, a participat la întrunirea JAI, unde s-a luat această decizie şi nu a luat poziţie. MAI şi Guvernul României tac, deşi cunosc situaţia. Sub aceste condiţii se prefigurează un eşec uriaş al guvernării USL. Riscăm reintoarcerea la situaţia anterioară intrării României în UE, respectiv reintroducerea controalelor la trecerea frontierelor interne între statele Uniunii Europene. PDL cere Guvernului să se exprime public faţă de această situatie, respectiv să demarareze acţiuni diplomatice în plan extern pentru a preîntampina o astfel de situaţie”, a declarat senatorul Alin Tişe.

Parlamentarul clujean consideră că deşi România este membră a Uniunii Europene, prin Decizia Consiliului JAI din 7-8 octombrie 2013 de la Luxemburg, la solicitarea a patru state din UE, românii ar putea fi controlaţi la trecerea frontierelor interne în interiorul UE între statele membre Schengen, iar libera circulaţie în spaţiul european a românilor este în pericol.

„Reprezentantul României, domnul ministru Radu Stroe, a participat la întrunirea JAI, unde s-a luat această decizie şi nu a luat poziţie. MAI şi Guvernul României tac, deşi cunosc situaţia. Sub aceste condiţii se prefigurează un eşec uriaş al guvernării USL. Riscăm reintoarcerea la situaţia anterioară intrării României în UE, respectiv reintroducerea controalelor la trecerea frontierelor interne între statele Uniunii Europene. PDL cere Guvernului să se exprime public faţă de această situatie, r

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tricolorii, eliminaţi de la Euro 2024

Crai Nou acum 3 ore
> România – Olanda s-a încheiat cu scorul de 3-0 > Jucătorii noştri au început în forţă, dar olandezii au pus stăpânire pe joc şi au punctat Echipa naţională de fotbal a României a fost eliminată de la Euro 2024, după ce a pierdut meciul din optimil

Traficul pe Valea Oltului, închis o lună. Ministrul Transporturilor: ”Nu există altă variantă”

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a confirmat miercuri, 3 iulie, închiderea circulaţiei pe Valea Oltului, pentru lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti. El a precizat că, între 8 iulie şi 9 august, se închide circulaţia pe perioada zilei, i

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 7 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

Cine sunt cele două eleve de la Școala „Anton Pann” care au obținut note de 10 la Evaluarea Națională

Gazeta valceana acum 6 ore
Școala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea (fosta Școală nr. 9, cum o știe multă lume) a demonstrat și la Evaluarea Națională din acest an că este o școală de referință în municipiu și în întreg județul. Elevii unității de învățământ din cart

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 6 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Licitații - 04 iulie 2024

Buna ziua Brasov acum 25 minute
1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Viştea cu sediul în satul Viştea de Jos, comuna Viştea

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 6 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Wimbledon

News.ro acum 5 ore
Emma Răducanu s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, cu o victorie confortabilă, scor 6-1, 6-2, împotriva sportivei belgiene Elise Mertens. Raducanu a avut probleme de formă de la triumful său uimitor de la US Open

Vremea

București
acum

18°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°