Forţele armate turce au lansat, marţi, asupra poziţiilor grupării radicale Statul Islamic în Irak şi Levant de lângă oraşul Azaz patru proiectile de artilerie, ca răspuns la un tir cu obuze de mortier împotriva teritoriului turc. Este prima operaţiune de acest tip efectuată împotriva acestor facţiuni teroriste, a anunţat joi armata turcă.
"Patru tiruri de artilerie au fost efectuate pe 15 octombrie împotriva unei poziţii situate în apropiere de oraşul Azaz, aflat sub controlul organizaţiei Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL)", o facţiune dură afiliată Al-Qaida, precizează Statul Major interarme într-un comunicat.
Armata precizează că aceste tiruri reprezintă o ripostă la căderea pe teritoriul turc, în apropierea unui post de jandarmerie, a unui obuz de mortier "care nu a explodat".
Artileria turcă ripostează, de peste un an, oricărui tir provenind de pe teritoriul Siriei. Însă este pentru prima dată când armata vizează o grupare jihadistă. Ankara s-a declarat îngrijorată de avansul grupărilor jihadiste spre zone apropiate de frontieră.
Turcia va plăti scump pentru susţinerea "teroriştilor" care luptă cu scopul răsturnării regimului de la Damasc, ameninţa preşedintele sirian Bashar al-Assad, după ce a fost întrebat despre prezenţa la frontiera turco-siriană a rebelilor jihadişti, într-un interviu acordat recent unui post turc de televiziune.
Ankara a dezminţit orice cooperare cu aceşti extremişti.Turcia, condusă de un Guvern islamo-conservator, este una dintre cele mai ferme susţinătoare ale rebeliunii siriene. Peste 500.000 de sirieni s-au refugiat în această ţară vecină de la începutul conflictului în ţara lor, în martie 2011.