Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujean vicepreşedinte de partid de Opoziţie:"Libera circulaţie în spaţiul European a românilor este în pericol". Ce a decis JAI şi de ce Guvernul nu se exprimă

Publicat in Ziua de Cluj, joi 17 octombrie 2013 ·

Un parlamentar clujean, vicepreşedinte al unui partid de Opoziţie, avertizează că românii riscă să fie controlaţi la frontieră, în urma unei decizii a consiliului JAI Schengen.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cuj Alin Tişe e senator PDL şi vicepreşedinte al partidului şi spune că românii riscă iar controale la frontierele din Uniunea Europeană "din cauza iresponsabilităţii USL".

"Libera circulaţie în spaţiul European a românilor este în pericol", spune el.

Senatorul clujean a prezentat că deşi România este membră Uniunii Europene, prin Decizia Consiliului JAI din 7-8 octombrie 2013 de la Luxemburg, la solicitarea a patru state din UE, românii ar putea fi controlaţi la trecerea frontierelor interne în interiorul UE între statele membre Schengen, iar libera circulaţie în spaţiul european a românilor este în pericol.

"Reprezentantul României, domnul ministru Radu Stroe, a participat la întrunirea JAI, unde s-a luat această decizie şi nu a luat poziţie", spune Tişe. "MAI şi Guvernul României tac, deşi cunosc situaţia. Sub aceste condiţii se prefigurează un eşec uriaş al guvernării USL. Riscăm reintoarcerea la situaţia anterioară intrării României în UE, respectiv reintroducerea controalelor la trecerea frontierelor interne între statele Uniunii Europene".

Vicepreşedintele PDL cere Guvernului să se exprime public faţă de această situatie, respectiv să demarareze acţiuni diplomatice.Zona Schengen şi cooperarea între statele membre se întemeiază pe Acordul Schengen, semnat la 14 iunie 1985 între Republica Federală Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda, privind eliminarea controalelor la frontierele lor comune.

La 19 iunie 1990 a fost elaborată şi semnată Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen, prin care au fost eliminate controalele la frontierele interne ale statelor semnatare şi crearea unei s

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°