Două autospeciale Dacia Duster, în valoare de 140.000 de lei şi achiziţionate de Consiliul Judeţean, au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, acestea urmând să fie folosite pentru creşterea mobilităţii patrulelor de intervenţie la solicitările oamenilor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că scopul proiectului este de a creşte nivelul de siguranţă a cetăţeanului, urmând să fie achiziţionate alte trei autospeciale de intervenţie în cursul anului 2014, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Achiziţia a două autospeciale Dacia Duster pentru IPJ din partea ATOP a fost finanţată de Consiliul Judeţean Cluj cu suma de 140.000 de lei, prin proiectul pentru creşterea mobilităţii patrulelor de intervenţie la solicitările cetăţenilor. Scopul proiectului este creştere a nivelului de siguranţă a cetăţeanului prin intensificarea măsurilor pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea fenomenului infracţional. Există dotări suplimentare pe aceste autospeciale, girofar, echipament de comunicaţii, 4X4. Proiectul prevede achiziţionarea a cinci astfel de maşini, restul urmând să fie aduse în cursul anului 2014", a spus Uioreanu.
Potrivit acestuia, achiziţia a fost necesară în condiţiile în care, în urma evaluărilor, a reieşit că asigurarea cu autospeciale a structurilor operative din cadrul IPJ Cluj "este insuficientă", de sub 60 la sută din norma de înzestrare.
"La nivelul IPJ Cluj, ultima achiziţie pentru ordine publică, autospeciale Dacia, s-a realizat în anul 2006", a spus preşedintele CJ Cluj.
La rândul său, şeful IPJ Cluj, chestorul Tudor Grindean, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că cele două autospeciale vor fi repartizate unor structuri operative.
"Cele două maşini vor fi repartizate Serviciului de investigaţii criminale şi Secţiei de