Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află detalii despre relația cuplului Crina Abrudan și Gabi Popescu. Îl vrea înapoi

Publicat in Libertatea, joi 17 octombrie 2013 ·

Crina Abrudan (35 de ani) s-a izolat de prieteni pe parcursul relației cu Gabi Popescu (39 de ani), încât acum, de când s-au despărțit, frumoasa prezentatoare trăieşte o adevărată dramă a singurătăţii. Încearcă să-şi recapete prietenii de odinioară.

Povestea de dragoste dintre Crina și Popescu a început în iarna lui 2009, când foarte discret, cei doi s-au cunoscut prin intermediul lui Dan Capatos. Pe parcursul relației, ei au evitat să se afișeze la evenimente mondene și sportive și nu au permis presei să se apropie de spațiul lor intim.

Potrivit apropiaților din vremurile vechi ale celor două personaje, ambii s-au dedicat unul altuia şi preferau să facă totul împreună, își făceau tot felul de mâncăruri, mergeau la alergat în parc, la shopping, piscină, la sală, la film şi la teatru.

Au fost atât de îndrăgostiți încât nu puteau să trăiască unul fară altul. Prietenii de odinioară s-au retras și frumoasa știristă a acceptat doar o viață frumoasă în cuplu, fără să fie înconjurată de oamenii dragi din vremurile tinereții. Și asta pentru că nici Crina, nici Gabi nu acceptau ca unul dintre ei să se simtă bine singur cu prietenii când puteau să facă tot ce le trece prin cap împreună. Celebritatea și statutul în care s-a aflat în această perioadă au determinat-o să mai facă câte o escapadă în oraș doar cu lume bună, soții de fotbaliști sau alături de foștii colegi ai lui Popescu. Avea acasă mai multe modele de rochii de mireasă

Cei doi îndrăgostiți aveau planuri de căsătorie şi de fiecare dată când Crina avea prezentări de modă în rochii de mireasă, Gabi o însoțea și își dădea cu părerea despre ce rochie îi stă mai bine pentru nuntă.

Pe parcursul anilor, Crina a primit cadou din partea creatorilor de modă mai multe ținute pentru ziua cea mare. Deși se vehiculează că este în depresie, Crina este cât se poate de realistă, știe ce a pierdut și speră să-

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 5 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 3 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 54 minute
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 5 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 3 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°