Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici-un proiect energetic moldo-român nu a fost inclus pe lista de priorităţi a UE

Publicat in Adevarul, joi 17 octombrie 2013 ·

Comisia Europeană a făcut publică lista a 250 de proiecte de infrastructură din domeniul energiei şi gazelor, majoritatea transnaţionale, care ar putea beneficia de fonduri globale de aproape 6 miliarde de euro.

Din document rezultă că Republica Moldova nu este însă inclusă în niciunul din aceste proiecte majore ce ar urma să fie realizate în următorii ani de către Uniunea Europeană pentru a reduce dependenţa de resursele energetice din Rusia. La fel nu este inclus nici-un proiect promovat de Rusia. Totodată şi vechiul proiect european al conductei Nabucco, care trebuia sa aducă în UE gaz din Azerbaidjan sau Iran, a fost abandonat definitiv.

De data asta, proiectul de conductă de gaz dinspre Azerbaidjan luat în considerare de Comisia Europeană e mult mai puţin ambiţios. El nu conţine însă nimic care să menţioneze protecţia mediului şi, la fel, lasă cu totul deoparte natura represivă şi autocratică a regimului dinastic din Azerbaidjan. Printre ţările ne-membre ale UE ce ar putea benefia de proiectele finanţate de Comisie se numără Georgia, Algeria, Turkmenistan, Israel etc.

România ar putea beneficia de mai multe proiecte, inclusiv unele comune cu Bulgaria şi Ungaria. Unul ar fi o conductă Constanţa-Arad şi de acolo în Ungaria, prin care ar trece gaz din Azerbaidjan. La fel şi proiectul AGRI (Azerbaijan–Georgia–Romania Interconnector project).

Cu Bulgaria se prevede o interconectare strânsă a reţelelor electrice.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 7 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 11 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 6 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 12 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 13 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

„Este inacceptabil!”: Sutele de milioane de euro primite de Elon Musk din partea UE au fost făcute publice

HotNews acum 12 ore
Finanțările acordate de Comisia Europeană diferitelor afaceri ale miliardarului Elon Musk au fost făcute publice în urma unei solicitări a unui deputat european, relatează La Libre Belgique. Stații de încărcare pentru mașini electrice, lansări de sa

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum 11 ore
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum 6 ore
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Vremea

București
acum

mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

5°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°