Bolojan şi Popa s-au certat la cuţite! Aşa putea suna titlul unei ştiri, zilele trecute, când s-a produs zavera, dacă măcar unul din cei doi ar fi recunoscut-o. Că n-au făcut-o nu înseamnă însă că păruiala n-a existat.
Cei doi lideri nu s-au păruit pe funcţii. Acesta e un lucru bun. Miza, iar ăsta e alt fapt pozitiv, o reprezintă cele câteva zeci de milioane de euro pe care UE ni-i oferă prin Programul Operaţional Regional, iar primarul Oradiei şi preşedintele Consiliului Judeţean nu s-au înţeles cine să ia fondurile. Pentru că nici măcar banii europeni nu-s fără măsură şi nu ajung şi pentru municipiu, şi pentru judeţ.
Experimentat, ştiind că un proiect are şanse sporite dacă şi-l asumă entităţi mai mari, primarul ar fi vrut ca proiectul iniţiat pentru o centură metropolitană să fie susţinut de Consiliul Judeţean. Preşedintele CJ l-a refuzat, ştiind că mai aproape îi este cojocul decât cămaşa. Chiar dacă el l-a lansat pe fostul consilier local din Aleşd în fruntea judeţului ca prefect, în urmă cu vreo opt ani, acum Popa e cel care are nevoie ca de aer de afirmare. În condiţiile în care la instalare a preluat nişte proiecte încurcate de predecesorul său (transformarea fostei Garnizoane în Muzeu e doar unul), iar până acum s-a dovedit inapt să le descurce, dar şi pentru că s-au dus vremurile când judeţele primeau bani de la Guvern (aşa cum a "adus" el pe când "baron" peste Bihor era Kiss), şansa de a arăta că nu stă degeaba în fruntea judeţului depinde exclusiv de banii de la UE. Aşa că şi-a promovat propriile proiecte, pentru nişte drumuri judeţene.
Popa are ghinionul că, pe cât de seducător şi util e proiectul lui Bolojan, cele ale CJ par fără mare miză. Poate, dincolo de faptul că vor asigura pentru o vreme front de lucru unor asfaltatori, chiar sunt! Dar Popa nu are alternativă din moment ce, practic, proiectele "sale" au fost dictate de o nouă