Oare ce viitor va avea ţara asta când statul “investeşte” doar 42 de lei într-un copil? Da, e adevărat că, atunci când o familie sau un cuplu decide să aducă pe lume un copil nu se bazează pe acea alocaţie pe care o oferă statul. În primii doi ani de viaţă a unui copil statul dă lunar 200 de lei, iar după împlinirea vârstei de doi ani alocaţia scade la 42 de lei fiind la ora actuală cea mai mică din Europa. Din nou România, graţie alocaţiei, este codaşa Europei.

În timp ce restul europenilor se bucură lunar, în medie de circa 200 de euro, copiii din ţara asta …primesc doar şapte euro. Oare ce poţi cumpăra de aceşti bani? O pereche de pantaloni, o bulză sau o pereche de pantofi de calitate inferioară. Nu mai vorbim de faptul că, pe lângă îmbrăcămite, un copil trebuie să aibă burtica plină, trebuie hrănit, şi nu oricum cu pâine goală sau cartofi fierţi. Copilul trebuie să se dezvolte armonios, să fie sănătos, să fie educat etc. De toate astea, trebuie să se ocupe familia, pentru că statul… nu e interesat. Şi că tot veni vorba de interes pentru copii care sunt viitorul acestei ţări, săptămâna aceasta Senatul a respins propunerea de majorare a alocaţiei pentru copii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani, de la 42 la 200 de lei. Cică, proiectul iniţiat de parlamentari, aparţinând tuturor grupurilor, a întrunit 41 de voturi “pentru”, 51 “împotrivă” şi nouă “abţineri”, insuficiente pentru a fi adoptat. Cred că cei care au votat împotriva majorării alocaţiei, dar şi cei care s-au abţinut, nu prea au habar ce înseamnă să creşti un copil. Cum spuneam, un părinte cu scaun la cap nu s-a bazat şi nu o să se bazeze pe suma asta, praf în ochi, numită alocaţie. Însă, mă tot întreb, în capul celor de sus, cu puteri, câte mii de euro se învârt lunar în jurul propriilor copii pentru a-i creşte? Sunt mulţi în ţara asta pentru care cei 42 de lei înseamnă mană cerească, dar oric