Merg la Big Berceni de un timp. Nu-mi merge maşina şi drumul spre Piaţa Rîmnicu Sărat este rupt de o lucrare la tramvai. Ar trebui să schimb vreo trei mijloace de transport pentru o palmă de loc. Pe scurt, iau metroul pînă-n Big Berceni, direct. Nu ţin eu la lux, dar dispreţul orăşenilor, al Centrului faţă de ţărani, faţă de berceni, este evident. La Unirii sînt urcare-coborîre de scară rulantă. La Berceni – ioc. Doar urcare. Eu trag sacoşe după mine, dar gîndeam la ţăranii cu saci. Ioc, de fapt, tot la mine mă gîndeam, gîndind la ţăranii cu saci.
DE ACELASI AUTOR Juma de kil de struguri Ciolan cu varză Toamna te trage aţa către belşug. Cu tramvaiul. O cioară se lupta în stradă c-o roşie. Eseu despre marfă Şi cum cobor, o iau prin spate. Dau de un Peneş. 11,99 kilu’ de copănel, ciocănel. Merg mai încolo – 11,99 copănel, ciocănel. Mă salt în cetatea Coco Rico – 11,99 copănel, ciocănel (zece trepte abrupte, schiloade, ducînd spre o dugheană). Mie nu-mi miroase-a bine! Cum adică, trei firme mari, ce şi-au făcut reclamă la TV, adică ţin la blazon, pot avea la bănuţ acelaşi preţ? Nici una nu-şi asumă preaumilul 11,98 ori trufaşul 12,00? Cum, ciocănelul-copănelul nu are un pic de mîndrie în povestea asta, să spună: vreau să fiu altfel? Problema cea mare în România. Şi cu asta chiar îi prinzi pe şmecherii comersanţi, că nu există un centralizator de preţuri. Să vezi cum se laudă că sînt ieftini şi, de fapt, sînt la fel de scumpi ca ceilalţi. În România nu există concurenţă, de fapt. Există preţ unic, mascat sub aripioara unui copănel-ciocănel. Despre cum a fost 8 lei gogoşarul în aceeaşi piaţă, într-o ediţie viitoare a gazetei noastre, în care ne punem şi întrebarea: „Pînă cînd răbdăm şi nu aruncăm cu pungile în vînzători?“ Spiritul Roşia Montană trebuie să se mute în pieţe, domeniul: gogoşari!
Merg la Big Berceni de un timp. Nu-mi merge maşina şi drumul sp
