Trădarea este un fenomen la modă în ţara tuturor posibilităţilor. Se poate spune, cel puţin la nivel politic, că nu eşti băgat în seamă până nu trădezi pe cineva.

Oamenii cinstiţi, cei cu coloană vertebrală nu sunt căutaţi, nu au „valoare”, nu sunt agreaţi, cultivaţi, promovaţi, pentru că nu pot fi manipulaţi, şantajaţi, forţaţi să acţioneze în sensul dorit de „majoritatea democratică”. Ei, cei cu coloană verticală, vor fi întotdeauna marginalizaţi, iar dacă din greşeală intră în gura presei sau a procurorilor „independenţi” nimeni nu va sări să îi ajute, colegii de partid sau de „cameră” vor lăsa justiţia să „îşi facă datoria” adică să „instrumenteze” în aşa fel încât aceştia să fie nevoiţi să ceară ajutorul partidului şi astfel să fie „îndatoraţi” conducerii, deci manevrabili. Uitaţi-vă la UNPR cel mai „odios „ partid cândva, căruia mulţi în prevesteau sfârşitul la un moment dat, pe care au sărit la înfiinţare toţi „democraţii” de stânga sau de dreapta să îl blameze numindu-l partidul trădătorilor, a ajuns acum cel mai curtat partid, singurul care orice s-ar întâmpla va fi la putere, pentru că se vinde pentru „stabilitate” oricui vrea să formeze o majoritate parlamentară sigură. Deci, trădătorii sunt la mare căutare şi sunt singurii care “vor da înainte” orice s-ar întâmpla, pentru că toată lumea are nevoie de ei. Activitatea lor se desfăşoară fără excepţie în toate sectoarele de activitate.

Cine crede însă că fenomenul se manifestă doar la nivel naţional se înşeală. Faima românilor a devenit planetară şi oricine vrea ceva de la fraierii Europei, ştie ce are de făcut. Nu contează ce vrea, nu contează cât de sus trebuie să acţioneze, la orice nivel se găseşte cineva gata să trădeze.

1. Acum 25 de ani, la nivel mondial se decisese spargerea zidului comunist şi una din cărămizile cele mai tari a fost Ceauşescu. Dar securitatea era la putere şi nu s