Preşedintele de onoare al CS Universitatea Craiova, Corneliu Andrei Stroe, a susţinut astăzi, la Sala Polivalentă, o conferinţă de presă în care a prezentat ultimele noutăţi din staff-ul tehnic al divizionarei secunde. Este vorba despre Ion Geolgău, care i-a luat locul lui Zeno Bundea, fiind numit director sportiv, şi Nae Ungureanu, care va fi unul dintre scouterii CSU şi va monitoriza şi centrul de copii şi juniori al grupării din Bănie.
La întâlnirea cu mass-media au mai fost prezenţi antrenorul Ovidiu Stângă şi fundaşul central Florin Pătraşcu, ambii arătându-se optimişti în privinţa întâlnirii viitoare, din deplasare, cu Minerul Motru, programată sâmbătă, de la ora 11.00.
Mai multe amănunte, în GdS de mâine.