News Marţi, poliţiştii din comuna Coşula au fost sesizaţi de către Ioan T. de 46 ani, din satul Buda, comuna Coşula, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 19.00, în timp ce se deplasa pe DJ 208H, pe raza localităţii de domiciliu, a fost acostat de mai multe persoane necunoscute, care, prin folosirea violenţei l-au deposedat de o sumă de bani şi un telefon mobil.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii i-au identificat pe Ioan Vasile N. de 18 ani, Ionuţ Răzvan G. de 18 ani, ambii din comuna Coşula, Gheorghe C. de 32 ani, din municipiul Cîmpulung, judeţul Argeş şi Constantin R. de 53 ani, din comuna Coarnele Caprei, judeţul Iaşi, ca fiind principalii suspecţi de comiterea faptei reclamate.
Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie şi respectiv instigare la tâlhărie. Poliţiştii au dispus faţă de cei patru suspecţi măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, în vederea arestării preventive.
News Marţi, poliţiştii din comuna Coşula au fost sesizaţi de către Ioan T. de 46 ani, din satul Buda, comuna Coşula, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 19.00, în timp ce se deplasa pe DJ 208H, pe raza localităţii de domiciliu, a fost acostat de mai multe persoane necunoscute, care, prin folosirea violenţei l-au deposedat de o sumă de bani şi un telefon mobil.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii i-au identificat pe Ioan Vasile N. de 18 ani, Ionuţ Răzvan G. de 18 ani, ambii din comuna Coşula, Gheorghe C. de 32 ani, din municipiul Cîmpulung, judeţul Argeş şi Constantin R. de 53 ani, din comuna Coarnele Caprei, judeţul Iaşi, ca fiind principalii suspecţi de comiterea faptei reclamate.
Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie şi respecti