Preşedintele Comisiei Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, joi, că trebuia se se aştepte cu demiterea directorului Institutului Geologic Român, Ştefan Marincea, până termina Comisia lucrările, pentru a nu exista o legătură între cele două lucruri.
"Nu ne avantajează. Ne-ar fi convenit foarte mult să nu se lege această demitere de discuţiile noastre. Din păcate, se leagă. Dacă tot ar fi trebuie să fie demis, cred că putea să se aştepte 2-3-4 zile să terminăm noi lucrările şi să-l demită după aceea, dacă vor", a spus Vâlcov.
El a precizat că demiterea în acest context, "afectează".
"Părerea mea este că afectează într-un fel această demitere. Deci dacă a greşit aşa flagrant, ori rezolvau problema, ori aşteptau decizia Comisiei noastre", a adăugat Vâlcov.
Ştefan Marincea a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost informat "prin două ordine, cu semnături diferite" că, începând de miercuri, a fost demis din funcţia de director general al Institutului Geologic al României, el menţionând că intenţionează să facă plângere penală în acest caz.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că Ştefan Marincea a fost demis de la conducerea Institutului de Geologie din cauza unor motive care ţin de comunicarea unor elemente fără a fi verificate ştiinţific, dar şi din cauza unor probleme care ţin de nerespectarea legii.
Marincea a fost audiat recent la Comisia specială pentru proiectul de la Roşia Montană din Parlament, el criticând proiectul RMGC şi arătând că acesta nu respectă principiile dezvoltării durabile şi respectului faţă de mediu, nici "valorificarea complexă" şi nici Directiva deşeurilor periculoase.
"Susţin cu argumente ştiinţifice că modul de prezentare a analizelor de către companie este viciat. Nu este un organism al statului român care să verifice aceste analize", declara Marincea.
"S-a vorbit de absenţa