Trebuie să recunosc că imaginile cu babe în baston alungând balaurul corporatist american din Vaslui mi-au umplut inima de mândrie naţională. Iată, mi-am zis, ţăranii noştri au lăsat deoparte tradiţionalismul contemplativ şi au trecut la angajament civic. Moromeţii pungeşteni adunaţi în cârciumă la Sinteza Zilei locale nu mai citesc despre tribulaţiile personale ale Zânei, ci se documentează temeinic asupra efectelor extragerii gazelor de şist. Nea Vasile şi tanti Saveta, cu manualul fracturării hidraulice în mână, ignoră acum predicile preotului de iubire cu toată lumea şi au purces la lupta sfântă ecologistă şi anticapitalistă.

Mai apoi, cercetând cu luare aminte ştirile, entuziasmul cetăţenesc mi s-a pleoştit brusc şi ireversibil. Oştile săteşti au fost conduse în luptă de o trupă a preoţilor locali, în frunte cu protopopul de Bârlad, care i-a încurajat pe combatanţi cântându-le “Cu noi este Dumnezeu”. Dacă argumentele specialiştilor susţinători ai extracţiilor sunt contracarate cu crucea în mână şi pe principiul neortodoxiei companiei americane, daţi-mi voie să mă îndoiesc de caracterul pur ecologist al protestelor. Acum îmi explic de ce nicio investiţie a vreunei companii ruseşti în solul românesc nu este supusă revoltelor, dumnealor fiind rudele noastre de dreaptă credinţă, atât religioasă cât şi investiţională. Frăţia sovromistă, conştient sau nu, încă nu şi-a dat obştescul sfârşit în inimile multor români, iar americanii au rămas aceiaşi şobolani pândind să ne fure caşcavalul afumat.

Adversitatea fundamentalistă a clerului nostru faţă de lumea catolică, protestantă sau ce o mai fi pe acolo e lege mărturisită şi predicată uneori la vederea zilei. Că o fi, că n-o fi bună exploatarea gazelor de şist, asta numai cei de meserie pot s-o spună, şi nu politicienii sau talibanii cu potcap. Celor din urmă le-aş recomanda deocamdată ca, pe lângă rugăciu