Stadionul Tineretului din Braşov a fost debranşat de la reţeaua de energie electrică din cauza facturilor restante, situaţia nefiind remediată până acum deşi, vineri, de la ora 19.45, arena va găzdui partida Corona - FC Vaslui, din cadrul etapei a XI-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Oficialii grupării Corona susţin că ei sunt obligaţi, conform protocolului semnat înainte de începerea sezonului, să achite doar factura de energie electrică, pentru care au achitat, din luna iulie şi până acum, suma de 12.600 lei. Aceştia susţin că banii au fost viraţi celuilalt club din oraş, FC Braşov, titularul de contract cu Electrica SA, care însă nu a achitat facturile şi astfel s-a ajuns la debranşarea stadionului.
"Prin protocolul de colaborare pe care îl avem cu FC Braşov, noi trebuie să plătim facturile de energie electrică şi cheltuiele cu personalul de la stadion pentru organizarea meciurilor. Din luna iulie şi până în prezent, noi am achitat către FC Braşov suma de 12.600 lei. În ultimele zile au fost discuţii între conducerile celor două cluburi pentru deblocarea acestei situaţii neplăcute. Pentru a rezolva această problemă, noi cerem celor de la FC Braşov să prezinte facturile pentru energie electrică din luna iulie până acum. Dacă aceste facturi depăşesc suma achitată de noi până acum, atunci Corona va plăti diferenţa", a explicat Ciprian Jurubescu, ofiţerul de presă al CS Corona Braşov.
Oficialii grupării FC Braşov nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima punctul de vedere. Energia electrică la Stadionul Tineretului este întreruptă de nouă zile.
Stadionul Tineretului din Braşov a fost debranşat de la reţeaua de energie electrică din cauza facturilor restante, situaţia nefiind remediată până acum deşi, vineri, de la ora 19.45, arena va găzdui partida Corona - FC Vaslui, din cadrul etapei a XI-a a Ligii I, transmite corespo