Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul PNL Grigore Crăciunescu a fost dat în judecată pentru conflict de interese

Publicat in Puterea, joi 17 octombrie 2013 ·

Conform procurorilor, Grigore Crăciunescu, a semnat, în calitate de primar al oraşului Paşcani, nouă acte juridice cu societăţi comerciale ale căror reprezentant legal era fiul său.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a deputatului PNL Grigore Crăciunescu. Dosarul de conflict de interese urmează să fie judecat de instanţa supremă.

Unul dintre cele nouă acte juridice care ar fi fost semnate de primarul Crăciunescu cu firmele reprezentate de fiul său a urmărit concesionarea fără licitaţie a unui teren de 110 metri pătraţi, aflat vizavi de primărie, la un preţ de cinci ori mai mic decât cel stabilit iniţial.

„Atribuirea suprafeţei de 110 mp de teren s-a realizat prin concesionare directă, fără licitaţie publică, pentru o perioadă de 25 de ani, la un preţ de 219 euro/an (faţă de preţul stabilit într-un proiect iniţial al concesiunii de 1021 euro/an), pentru construirea unei parcări ce urma să deservească laboratorul de analize medicale care aparţinea familiei inculpatului”, potrivit anchetatorilor.

Celelalte acte juridice au avut ca obiect activitatea de publicitate stradală prin panouri publicitare şi totemuri de mari dimensiuni, amplasate pe suprafeţe de teren de la un metru pătrat până la cinci metri pătraţi, în intravilanul oraşului Paşcani, „în zonele cu cea mai bună vizibilitate, cu expunere şi receptare eficiente, atât pentru traficul pietonal, cât şi pentru cel auto şi transportul în comun”.

Conform Mediafax, Crăciunescu a fost primar al oraşului Paşcani în perioada 2008-2012. În iunie 2012, a pierdut primăria în faţa reprezentantului PSD, dar a obţinut un mandat în alegerile parlamentare din acelaşi an.

Conform procurorilor, Grigore Crăciunescu, a semnat, în calitate de primar al oraşului Paşcani,

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 3 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 2 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 2 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 7 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Putin a autorizat dezvoltarea unei aplicații de mesagerie de stat. Moscova vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu o platformă suverană

HotNews acum 33 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie susţinută de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Moscovei de a reduce dependenţa de platformele străine pr

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum o ora
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Donald Trump ar putea ignora apărarea colectivă a NATO: Sunt mai multe moduri de a interpreta Articolul 5

Capital acum 21 minute
Summit-ul NATO de la Haga tensionează relațiile dintre aliați, după noile declarații controversate ale președintelui american Donald Trump.

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

ANPC obligă toate mall-urile din România să facă deratizare de urgenţă

BusinessMagazin acum 3 ore
Toate centrele comerciale din România sunt obligate să facă de urgenţă deratizare şi dezinsecţie, a anunţat ANPC. Măsura vine după numeroase sesizări privind prezenţa gândacilor în food court-uri şi controale care au confirmat probleme de igienă.

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/35°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

29°
mar.

18°/33°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°