Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, a fost găsit incompatibil de către ANI, după ce a ocupat simultan funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR şi pe cea de manager în Societatea Română de Radiocomunicaţii, timp de doi ani.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al SRR, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 29 iunie 2010 - 4 iulie 2012, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi pe cea de manager în cadrul Societăţii Române de Radiocomunicaţii, arată ANI, într-un comunicat remis joi agenţiei MEDIAFAX.
Astfel, arată ANI, Miculescu a încălcat dispoziţiile art. 84, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu cea de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale.
ANI mai precizează că, potrivit prevederilor legale, persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate, membrii consiliilor de administraţie ale Societăţii Române de Radiodifuziune li se aplică regimul incompatibilităţilor prevăzut pentru miniştri şi, respectiv, secretari de stat, precum şi incompatibilităţile prevăzute în legi speciale.
"Miculescu Ovidiu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", mai arată ANI.
Fapta persoanei cu privir