Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Petrişor reprezintă cu cinste baschetul vrâncean pe meleaguri bănăţene

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 18 octombrie 2013 ·

Unul dintre cele mai bune produse ale şcolii de baschet vrâncene, Cătălin Petrişor face senzaţie la echipa la care evoluează, BC Timişoara, grupare care activează în primul eşalon al baschetlului românesc.

După ce timp de două sezoane a evoluat în Divizia A pentru formaţia CSŞ Bega Timişoara şi a cucerit titlul de vicecampion naţional de tineret (Under 20) cu gruparea de pe Bega, conducătorul de joc de 20 ani a fost împrumutat pe o perioadă deun an de zile de echipa SCM Craiova la Baschet Club Timişoara. „Cu mingea de baschet pot spune că am început să ma joc încă de mic, dat fiind faptul că în familia mea s-a practicat acest sport. Tatăl meu (n.r. profesorul Mircea Petrişor) m-a învăţat însă tainele baschetului, iar datorită lui şi muncii mele, fac astazi parte din echipa SCM Craiova din Divizia A. La vârsta de 8 ani am început serios acest sport fiind component al echipei de mini-baschet din Focşani, echipă care era formată la acea vreme din băieţi născuţi în anul 1990, iar eu eram cu doi ani mai mic. La 11 ani, cu generaţia născută în anul 1991 a echipei Phoenix Galaţi am câştigat titlul de campioni la minibaschet. Alături de generaţia născută în 1990 din Focşani avem ca performanţe locul 7 la minibaschet, un loc 7 la juniori III (U14) şi un loc 4 la juniori I (U18). Pe plan individual, în anul 2008, am câştigat titlul de cel mai bun conducător de joc şi la cei de vârsta mea, dar şi la cei cu doi ani mai mari (juniori I şi juniori II). În toată această perioadă de la minibaschet până la juniori I, am fost component al Lotului Naţional al României“, a declarat baschetbalistul focşănean.

După ce generaţia de ‘90 a terminat junioratul, Cătălin Petrişor a mai stat un an în Focsani, unde a obţinut locul 7 cu generaţia de ’91a Liceului cu Program Sportiv Focşani la categoria juniori I . „În anul 2009, la 17 ani, am debutat în Divizia A alături d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 34 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 22 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°