Forul mondial a publicat ierarhia echipelor naţionale, acolo unde România a avansat două locuri şi a intrat în Top 30. Locul 29 reprezintă cea mai bună clasare a primei noastre reprezentative din luna mai 2010.
Acum trei ani, tricolorii erau pregătiţi de Răzvan Lucescu şi, ulterior, naţionala a luat-o rău la vale, ajungând în afara primelor 50 de poziţii în topul mondial.
Preluată din nou în 2011 de către Victor Piţurcă, naţionala României a urcat în fiecare lună, iar în momentul de faţă se găseşte pe poziţia a 29-a.
Posibilele noastre adversare de la baraj ocupă următoarele poziţi: Portugalia (14), Grecia (15), Croaţia (18) şi Ucraina (20).
TOP 10
1. Spania
2. Germania
3. Argentina
4. Columbia
5. Belgia
6. Uruguay
7. Elveţia
8. Olanda
9. Italia
10. Anglia