Un coleg de-al meu, matematician şi parior mult mai exact şi mai lucid decât mine (deh!, matematician) a pornit după meci cu un grup de prieteni spre a sărbători, cum îşi amintea el de prin '94, când şi eu ţin minte că nimic nu ne putea ţine-n casă după meciul care ne-a adus calificarea. Ei, am spus cuvântul magic: calificarea. Aşadar, alaltăieri noaptea, nimeni n-a ieşit pe străzi fiindcă deocamdată nu este nimic de sărbătorit, drept pentru care colegul meu şi prietenii lui au dat o raită pe la Fierărie şi au revenit, treji-lumânare, la domicilii. Sunt fix 16 ani de când nu ne-am mai bucurat de o calificare la World Cup. Accidentul participării la Euro 2008 asta a şi fost: un accident, motiv pentru care doar în vreo 2-3 oraşe mari s-au dedat la a sărbători câte o mână de oameni, poate câteva sute, în nici un caz sute de mii. De aceea cred că a cam venit vremea să ne bucurăm pe deplin de o eventuală nouă calificare, iar prilejul va veni, sau nu, luna viitoare. Trecem peste faptul că aşa cum se prezintă echipele acum, Turcia pare infinit mai aptă de a juca la turneul final. Inclusiv alaltăieri, când a pierdut acasă cu scorul cu care ne bătuse pe noi la Bucureşti, a jucat contra Olandei un fotbal aerisit, limpede, luminos, ofensiv. Fotbal şi-atât. La fel jucase şi în primul meci, când de asemenea dominase o Olandă parcă amorţită, dar a pierdut şi atunci. Vedeţi ce bizar? Ai noştri au jucat urât, închis, haotic, de la început până la sfârşit, şi au prins barajul, iar turcii, în pofida jocului lor spectaculos, au ratat locul 2. Chestie care-mi dă curaj şi optimism pentru baraj. Nu uitaţi că noi am mai păcălit Portugalia şi cu alt prilej, Ucraina nu mai e ce a fost pe vremea când Şevcenko era în formă maximă, Croaţia ne-a bătut la mondialul franţuzesc (deci am avea motive de răzbunare), iar Grecia, care primeşte greu gol, înscrise parcă şi mai greu, aşadar poate fi e