Adrian Marţian a tot anunţat măsuri după rezultatele nesatisfăcătoare ale „Bătrânei Doamne” în debutul sezonului şi, în cele din urmă, a luat una. Cu acceptul staffului tehnic, arădenii s-au despărţit după numai şase meciuri de David Oberhauser. Portarul împrumutat de la Ajaccio a comis destule erori în partidele oficiale în care a evoluat, putându-i-se imputa mai multe goluri.
Contractul francezului de origini germane a fost reziliat unilateral de conducerea „textilistă”, care şi-a luat acest drept în urmă cu o lună şi jumătate.
Goal-keeperul mai rămâne o zi – două în Arad până ce clubul Ajaccio îi va vira salariul pe luna august, însă nu se va mai antrena sub comanda lui Eugen Trică şi Petrov Ivailov. „La meciul cu Bistriţa, rezervă de portar va fi tânărul Barabas, între timp vom încerca să mai găsim un alt portar”, a mărturisit Dorin Micşa, administratorul special.
Adrian Horvath rămâne în acest moment prima opţiune pentru un tricou de titular la UTA. Sursa: Sport Arad
Adrian Marţian a tot anunţat măsuri după rezultatele nesatisfăcătoare ale „Bătrânei Doamne” în debutul sezonului şi, în cele din urmă, a luat una. Cu acceptul staffului tehnic, arădenii s-au despărţit după numai şase meciuri de David Oberhauser. Portarul împrumutat de la Ajaccio a comis destule erori în partidele oficiale în care a evoluat, putându-i-se imputa mai multe goluri.
Contractul francezului de origini germane a fost reziliat unilateral de conducerea „textilistă”, care şi-a luat acest drept în urmă cu o lună şi jumătate.
Goal-keeperul mai rămâne o zi – două în Arad până ce clubul Ajaccio îi va vira salariul pe luna august, însă nu se va mai antrena sub comanda lui Eugen Trică şi Petrov Ivailov. „La meciul cu Bistriţa, rezervă de portar va fi tânărul Barabas, între timp vom încerca să mai găsim un alt portar”, a mărturisit Dorin Micşa, ad