Prim-ministrul României, Victor Ponta, a vorbit joi seară în cadrul unei emisiuni televizate despre mai multe teme care se află pe agenda publică, printre acestea regăsindu-se exploatarea gazelor de şist, despre ieşirile publice ale preşedintelui Băsescu, precum şi despre subiectul avarierii maşinii ministrului Culturii, Daniel Barbu, de un grup de manifestanţi.
Subiectul asupra căruia Victor Ponta şi-a orientat discursul a fost în primul rând cel al exploatării gazelor de şist în general, dar a comentat şi situaţia de la Pungeşti.
“Este bătălia pentru energie, nu se mai duc războaie cu tancuri şi avioane. Unul din marile războaie sunt pentru energie, să nu depinzi de altcineva. România îşi produce necesarul de energie şi îl produce mai ieftin. Am reuşit să scădem preţul la energie. Există o singură sursă de unde poţi să-l exporţi, din Rusia. Moldova, 100% depinde de Rusia. companiile ruseşti îşi negociază preţul. Să nu depinzi de cineva este un element strategic al fiecărei ţări”, a declarat liderul de la Palatul Victoria.
Independenţa energetică a României este unul din obiectivele echipei guvernamentale a prim-ministrului, Ponta precizând că în cazul de faţă Chevron este compania care exploatează, nu cea care vrea să ia gazul din România.
“România are şansa de a avea resurse interne, avem investiţii importante pe care nu le poate face statul român pentru că vorbim de investiţii mari. Există varianta a treia, de a explora să vedem dacă există gaze. eu vreau ca România să nu depindă de nimeni (…)Vreau ca România să nu mai depindă, peste patru cinci ani, de importuri, să avem un preţ stabil la gaze şi să arătăm că România îşi manifestă potenţialul. Nu iau gazul să-l ducă în America. Chevronul exploatează, nu vine să ia gazul şi să-l ducă în America”, a adăugat prim-ministrul României.
Liderul de la Palatul Victoria a ţinut să puncteze ş