O copilă de zece ani a fost violată și apoi omorâtă. Individul care a făcut asta, că nu îi pot spune animal, că l-aș jigni pe cel din urmă, va lua maximum 25 de ani de închisoare sau va fi spitalizat.

Ei, și de aici, se pune întrebarea: să se reintroducă sau nu pedeapsa cu moartea?

Am participat și eu la dezbaterea pe care a iscat-o postarea de pe Facebook a colegului Pătraru și am văzut că, în fața unor asemenea lucruri pentru care nu s-a inventat încă un cuvânt care să le caracterizeze pe măsură, tendința generală este aceea care pledează pentru pedeapsa cu moartea.

S-a mai spus și se spune de obicei că cine nu este în locul victimei sau al apropiaților săi nu are cum să îți spună o părere pertinentă. În firea lucrurilor, aș spune eu. Este logic că nu ai cum să înțelegi un lucru până în momentul în care nu ești tu protagonistul. Dar, prea multă analiză ne conduce spre filozofie și non-acțiune. Cu mențiunea asta care este valabilă pentru oricine și cu aceea că fiecare dintre noi are cel puțin o persoană în viața sa pentru care ar fi capabil de orice, eu mă declar împotriva pedepsei cu moartea. Din două motive. Unul poate fi numit creștin, deși mobilul său, privindu-l strict din latura umană, este unul mai mult decât egoist. Nu noi suntem în măsură să luăm viața altei ființe, indiferent de ce a făcut sau credem noi că justifică gestul. Apoi, dacă vrei cu adevărat să pedepsești un individ care a omorât cu sânge rece, a violat sau a făcut orice altceva care îndreptățește o pedeapsă dură, de ce să îi acordăm noi grația, căci până la urmă, în asemenea condiții, poate fi o favoare, de a muri?

Ce este mai rău, să privim și așa, pentru aceste ființe? Să primească o moarte provocată de noi sau să își petreacă, atât cât o mai avea, viața în detenție? Cu niște amendamente. Detenția să nu semene a sejur la Sovata și nici să nu existe vreodată posibilita