Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curs de inițiere în degustarea vinului, la Timișoara. Vezi când va avea loc

Publicat in Ora de Timis, vineri 18 octombrie 2013 ·

Vinul este o ființă vie, care se naște, se dezvoltă, ajunge la apogeu, apoi îmbătrânește și în final se stinge. Secretul este să îl consumăm în momentul în care ne poate oferi plăcerea maximă iar acest secret va fi descoperit sâmbătă, 26 octombrie, în cadrul Cursului de inițiere în degustarea vinului, organizat la Timișoara.

Acest curs este destinat iubitorilor de vin, persoanelor care nu se mulțumesc doar cu băutul ci doresc să și înțeleagă povestea pe care ne-o spune fiecare vin. Este destinat celor care doresc să găsească răspunsul la întrebarea de ce îmi place sau nu îmi place un vin anume, explică scopul cursului Zoltán Szövérdfi-Szép, inițiatorul acestui proiect, absolvent al cursului de avansați al Wine and Spirit Education Trust.

Pe durata celor opt ore se va discuta despre regiunile viticole ale României, stiluri și tipuri de vin, metode de vinificare, temperaturi și pahare de servire, mod de păstrare, degustare și analiză obiectivă, elemente de cultura vinului. Partea teoretică va fi aprofundată prin degustarea a 13 vinuri, din care unul defect tocmai pentru a vedea și diferențele dintre un vin bun și unul cu defect.

La sfârșitul cursului, cei 10 participanți vor putea formula o părere obiectivă despre vin. Vor fi mai critici însă vor ști să aleagă vinul potrivit pentru diferitele ocazii, fie o cină obișnuită, fie un eveniment special în familie. Însă cel mai important lucru este că vor înțelege vinul și îl vor putea aprecia la adevărata lui valoare, mai spune Zoltán Szövérdfi-Szép.

Cursul este desfășurat în cadrul Biroului de Consiliere și Formare – START, organizație neguvernamentală, non-profit, cu scopul de a educara tinerii și persoanele active în societatea civilă. Alte detalii la telefon: 0721613521; prin e-mail: zoltan@ROvinHUd.net. Termenul limită pentru înscrieri este marți, 22 octombrie, ora 22.

Vinul este o ființă

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 17 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 43 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°