Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pungești 2013, toamna, imediat după Răscoala din 1907

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 18 octombrie 2013 ·

Sat vasluian. Bate un vânt subțire care piaptănă fânețe netăiate și înțeapă guma ridată a obrajilor. Un lanț uman, confecționat din materialul fragil al supraviețuitorilor țărani (cică ar mai exista țărani!), apără ceva. Ce, fiindcă în fața lor nu se zărește nimic, decât pământ pustiu și pustiit? Și totuși, ceva se află, un alt lanț, mai gros și mai lat, având în vedere că-i făcut din cărămizi tot una și una, zidit din jandarmi. El păzește câteva mașini sofisticate, ca niște tauri metalici. Sunt mașini americănești, ale firmei Chevron. Au venit să umble prin pământ. Țăranii strigă ceva despre pământul lor. Americanii zic că terenul le-a fost concesionat și au hârtii iscălite de prefect. E, deci, al americanilor. Jandarmii tac disciplinat, aproape coral. E o liniște ca un țăcănit de mitralieră care n-a început să tragă. Doar sătenii, bătrâni și tineri, femei cu broboadă, țipă ceva.

Alinierea jandarmilor pe un câmp aproape pustiu, lângă un sat, seamănă izbitor cu imaginile din 1907, cu răscoala țăranilor pentru pământ. Lipsește Octav Băncilă, cu pensula și șevaletul. Spre deosebire de atunci, nu trage nimeni. Nici nu sunt puști. Atunci erau. La un moment dat, ceva se strică. Aluatul de ierburi, oameni și țărână se strică. Un bărbat cu părul alb aleargă printr-un lan de iarbă uscată. Trei jandarmi se țin după el. Bătrânul cade cu un jandarm peste făptura lui mototolită și fragilă. Jandarmeria a declarat mai apoi, printr-o voce feminină credibilă și alintătoare, că jandarmii îl ajutau pe bătrân să se ridice. Fiica bătrânului declară că tatăl ei a fost „ajutat” să se întremeze cu câțiva pumni bine plasați. Din aceste busculade ale întrajutorării au rezultat un infarct nemortal și opt răniți. Palid bilanț al unei zile de război care e mult mai sângeros și amplu decât se vede la Pungești. Rădăcinile lui sunt în cancelarii înalte și e regăsibil în înțelegeri intern

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 45 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 17 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Germania poartă discuţii pentru a cumpăra rachete Patriot pentru Ucraina, după ce SUA au oprit livrările

News.ro acum 2 ore
Germania este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Ucraina, pentru a o ajuta să contracareze unele dintre cele mai puternice atacuri ruseşti de la începutul războiului în 2022, a declarat vineri un purtător de cuvân

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 30 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°