- beneficiari: comunele Dumitra, Rebrişoara, Feldru, Rebra şi Romuli -AA+A
În decursul săptămânii trecute, o echipă de la Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 6 Satu Mare a verificat prima serie de proiecte depuse de GAL „Ţara Năsăudului”, în vederea stabilirii eligibilităţii şi contractării. După cum ne-a anunţat Grigore Mureşan, responsabil din echipa GAL-ului, verificările au descurs favorabil pentru toate proiectele, şi deja cinci dintre acestea au primit notificările de eligibilitate, ai căror beneficiari vor fi chemaţi la Centrul Regional pentru a semna contractele de finanţare.
„Prin urmare, se pregătesc pentru implementare cinci proiecte depuse şi evaluate prin Programul LEADER, prin GAL «Ţara Năsăudului», două dintre ele pe Măsura 3.3/322 (PNDR): «Construirea unei grădiniţe» - beneficiar Primăria Dumitra, şi «Reabilitare imobil - înfiinţare after school» - beneficiar Primăria Rebrişoara. Alte două proiecte declarate eligibile sunt pe Măsura 3.2/322 (PNDR): «Amenajare teren de sport cu gazon sintetic în sat Nepos» - beneficiar Primăria Feldru, şi «Înfiinţare miniteren de sport şi dotări aferente» - beneficiar Primăria Rebra. Un alt proiect este în domeniul turismului, cu impact pentru toată zona, pe Măsura 2.1/313 (PNDR), şi anume «Turist în Ţara Năsăudului» - beneficiar Primăria Romuli”, a făcut cunoscut Grigore Mureşan.
Potrivit acestuia, proiectele fac parte din prima sesiune deshisă de GAL „Ţara Năsăudului”. „Pregătim în continuare proiecte pentru depunere la APDRP şi sesiuni pentru solicitanţi care s-au anunţat cu proiecte atât pentru partea publică, cât şi pentru cea privată. Având aceste răspunsuri şi confirmări de evaluare, suntem optimişti că vom finaliza cu succes ce ne-am propus prin strategia locală”, a conchis Grigore Mureşan.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votea