Prima manifestaţie de protest la care am asistat a avut loc joi, 21 decembrie 1989, puţin după orele 12, 30, când cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost întreruptă , în faţa Comitetului Central al PCR.

Deşi auzisem ce se întâmpla la Timişoara, şocul a fost imens pentru că nu îmi imaginam că Ceauşescu ar putea fi clintit. Mai exista şi un sentiment de frică pentru că se auzeau zgomote care semănau cu împuşcături şi toată lumea fugea unde vedea cu ochii. Aşa am ajuns eu, la doar câteva minute după oprirea mitingului, în faţă la Inter, unde o mână de manifestanţi se încolonaseră deja având în mâini pancarte pe care se putea citi "Jos comunismul", "Jos Ceauşescu".

Fără a insista asupra acestui aspect, este evident că manifestanţii nu putuseră avea nici timp nici mijloace pentru a confecţiona acele lozinci în cele, poate, 20 de minute, câte trecuseră de la oprirea mitingului. Dacă punctual de pornire al unei mişcări de stradă, care a schimbat soarta României, este învăluit în mister şi dorinţele manifestanţilor pot fi comentate. Este evident că atunci când scandau şi scandam "Jos comunismul" noi cei din piaţă nu ne gândeam la Marx, Engels, Lenin ci la pegra societăţii de care, speram că neam putea despărţi.

Nimic nu s-a întâmplat. În timp ce oamenii erau răniţi şi mureau atunci şi la multe alte manifestaţii, pegra îşi pregătea culcuşul. Se puneau la cale legi alunecoase şi modalităţi "fără număr" de eludare a acestora, se plănuia furtul unei ţări. Care, culmea, le-a şi reuşit. Demonstranţii din piaţă şi din pieţe, pentru că au fost multe asemenea manifestări , au căzut de proşti.

Nici măcar urmaşii celor care şi-au dat viaţa nu şi-au primit drepturile. Au apărut în locul lor nişte strategi, nişte impostori care i-au înşelat şi pe care, aproape, nimeni nu reuşeşte să-i întoarcă din drum, başca să-i pedepsească. Doar câteva luni mai târziu, tot în anul