Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Icoana Maicii Domnului de la Cacica va ajunge la credincioşii romano-catolici din Bacău

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Duminică, 20 octombrie, la ora 17:45, va sosi la Biserica Romano- Catolică „Fericitul Ieremia”din Bacău, Icoana Maicii Domnului de la Cacica, făcătoare de minuni.

La ora 18.00 va avea loc o Sfântă Liturghie celebrată de episcopul Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel.

Totodată, marţi, 22 octombrie, după liturghia de la ora 18.00 va avea loc o procesiune pe străzile oraşului, pe traseul următor: plecarea de la Bierica „Fericitul Ieremia”, apoi străzile: Digu Bârnat, Ştefan cel Mare, Aprodu Purice, Hatman Berescu, Zefirului, Digu Bârnat şi apoi la Bierica „Fericitul Ieremia” unde va avea loc încheierea procesiunii.

Miercuri la ora 18 se va încheia pelerinajul prin binecuvântarea finală şi acordarea indulgenţei plenare.

La Pelerinajul Icoanei Maicii Domnului de la Cacica vor participa numeroşi credincioşi catolici dar şi de alte confesiuni, atât din Bacău cât şi din alte localităţi. Devoţiunea pentru această icoană este motivată de minunile pe care le-a săvârşit de-a lungul timpului, a declarat preotul Gabriel Bacoşcă.

Icoana este un basorelief de 86 x 60 cm, executată din lemn aurit şi argintat. Doar feţele şi palmele Maicii Domnului şi ale Pruncului Isus sunt pictate. Icoana o reprezintă pe Preasfânta Fecioară Maria ţinându-l în braţe pe Pruncul Isus, care cu mâna stângă strânge la piept o carte, iar dreapta o are ridicată învăţând poporul. Ambele figuri au coroane de stele, a mai adăugat preotul.

Istoria acestei icoane spune că încă din anul 1810, aceasta s-a bucurat de respectul cuvenit, lucru dovedit de faptul că a fost amplasată în altarul central închinat Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria din Cacica.

De când a fost înălţată noua şi impunătoarea biserică, sfinţită în 1904, icoana miraculoasă a Maicii Domnului de la Cacica a devenit şi mai populară.

În mai 1999, când Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°