După despărţirea de Victor Slav, viaţa intimă a Andei Adam a fost pusă sub lupă. Toată lumea era nerăbdătoare să vadă când şi cu cine va decide blonda că este cazul să îl înlocuiască pe meteorologul de serviciu.
Cum Anda a avut o perioadă extrem de încărcată, fiind nevoită să se împartă între concerte, emisiuni, familie şi prieteni, acesteia i-a fost dificil să îşi găsească un partener după bunul plac. Însă norocul pare că i s-a schimbat odată cu participarea în emisiunea "Te cunosc de undeva", unde a avut ocazia să îl cunoască îndeaproape pe Sonny Flame.
Artistul pare copia fidelă a lui Victor, acesta având un fizic de invidiat pe care îl întreţine zilnic la sală.
Gurile rele, prezente zilnic pe platourile de filmare, susţin că între cei doi apropierea a fost vizibilă, Anda făcându-i ochi dulci încă din prima zi. Totul s-a petrecut imediat după despărțirea artistei de Victor Slav, până să fie cunoscută apropierea de Cătălin Botezatu, cel alături de care trăiește în prezent o frumoasă poveste de dragoste.
Mai mult, artistul ar fi fost terorizat la acea vreme de frumoasa Anda Adam cu telefoane şi mesaje. Având în vedere faptul că acesta are o relaţie de lungă durată cu o femeie pe care o iubeşte si pe care nu concepe să o înşele, chiar dacă este vorba despre Anda Adam, Sonny a ales să refuze.
Dar se pare că blonda nu ştie să accepte un refuz, aceeași sursă declarând că Sonny s-ar fi plâns de faptul că pe Anda nu o interesa relaţia pe care o are acesta.
Sonny Flame se bucură de succesul melodiei piesei Loca Pasion, un single cu foarte multă energie și cu toate atributele care să îl recomande ca un hit al verii 2013.
În prezent, Anda Adam și Cătălin Botezatu o duc foarte bine pe plan sentimental! Și chiar dacă există cârcotași care nu cred