Bistrita, 17 octombrie 2013 – Compania Teraplast, producator de sisteme in domeniul instalatiilor, constructiilor si amenajarilor din Romania, va avea o noua identitate vizuala, care marcheaza o noua etapa in procesul de dezvoltare.
Traian Simion, Director General Teraplast SA: „Noul Teraplast este o companie moderna, care ofera produse si servicii la standarde ridicate, este o companie care isi propune sa concureze de la egal la egal cu companiile de referinta in domeniu. In acest context era nevoie si de o noua identitate vizuala, tehnica si moderna, care sa fie in acord cu actuala pozitionare a companiei, dar in acelasi timp sa evidentieze ca suntem o companie cu radacini – avem traditie din 1896. In ultimii ani s-a facut un upgrade semnificativ de tehnologie informatica si de productie, insa in acesti ani au fost si unele erori de abordare a pietei, care au generat deservicii companiei. Remediem toate aceste neajunsuri, astfel incat Teraplast sa devina un brand puternic in piata de
profil”. Teraplast are o istorie de peste 115 ani, iar in prezent este cel mai mare procesator de PVC din Romania. Din 2008 pana in prezent Teraplast a investit peste 36 de milioane de euro in modernizare, relocare si dezvoltare.
Parcul Industrial Teraplast are o suprafata totala de aproximativ 200.000 mp, din care 143.500 apartin companiei Teraplast, 29.000 mp sunt in proprietatea subsidiarei Plastsistem, iar restul de 27.500 mp apartin companiei Politub, membra a Grupului Teraplast. Compania Teraplast detine in prezent la Saratel capacitati de productie pe o suprafata de peste 13.000 mp, impartite in fabrica de produse PVC (sectia de tevi PVC, sectia de profile PVC, sectia de profile de tamplarie PVC, sectia de dozare-malaxare) si fabrica de poliolefine (sectia de
camine de polietilena si rezervoare, sectia de fitinguri PVC, PP si PE si sectia tevi PP). @N