Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru construcţia unei fabrici de agropeleţi în judeţ e nevoie de 500.000-800.000 de euro

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 18 octombrie 2013 ·

Proiectul pentru construcţia unei fabrici de agropeleţi, iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava, a fost prezentat la ministerele Economiei şi Fondurilor europene. Anunţul a fost făcut de preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, care a adăugat că acelaşi proiect l-a prezentat şi mai multor ambasade din România, cu scopul obţinerii finanţării necesare în vederea realizării investiţiei. Nechifor a amintit că prin construcţia acestei fabrici se va asigura agentul termic la centrele sociale aflate în subordinea administraţiei judeţene. El a precizat că instituţia pe care o conduce cheltuieşte anual o sumă de aproximativ două milioane de euro pentru asigurarea agentului termic în centrele sociale din judeţ. „Noi estimăm o scădere radicală a costurilor cu agentul termic după realizarea acestei investiţii. Iar din economiile făcute vom reuşi să susţinem partea de investiţii pentru ceea ce înseamnă modernizarea cazanelor şi a instalaţiilor tehnologice. Aceste lucrări însemnă şi investiţii pentru modernizare, pentru că din păcate avem încă instalaţii şi cazane care sunt vechi de 30 de ani şi nu mai prezintă nici siguranţă în exploatare şi nici randament”, a explicat Cătălin Nechifor. El a mai precizat că pentru realizarea acestei investiţii ar fi necesară o sumă cuprinsă între 500.000 şi 800.000 de euro.

Proiectul pentru construcţia unei fabrici de agropeleţi, iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava, a fost prezentat la ministerele Economiei şi Fondurilor europene. Anunţul a fost făcut de preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, care a adăugat că acelaşi proiect l-a prezentat şi mai multor ambasade din România, cu scopul obţinerii finanţării necesare în vederea realizării investiţiei. Nechifor a amintit că prin construcţia acestei fabrici se va asigura agentul termic la centrele sociale aflate în subordinea administraţiei judeţene. El a precizat că institu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 25 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 40 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 6 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°