Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că începând de vineri este protejat de o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), el precizând că s-a simţit “în pericol” în timpul incidentului petrecut joi seară în Centrul Vechi al Capitalei.
“Din păcate, se dovedeşte necesar (să fie protejat de o echipă a SPP – n. r.)”, a explicat Daniel Barbu.
Ministrul Culturii a spus că s-a simţit în pericol, joi seară, în timpul incidentului petrecut în Centrul Vechi al Capitalei. “Evident că m-am simţit în pericol”, a subliniat demnitarul.
Întrebat din câte persoane este formată echipa care îl protejează, Barbu a spus: “Este un conducător auto şi un aghiotant. Aceasta a fost procedura”, a precizat el.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală in rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul Culturii Daniel Barbu, joi seară, în Centrul Vechi al Capitalei.
Ministrul Daniel Barbu a fost implicat într-un incident provocat de mai mulţi protestatari faţă de proiectul Roşia Montană, care l-au huiduit şi nu l-au lăsat să plece cu maşina în care se afla decât cu intervenţia forţelor de ordine. În plus, luneta maşinii a fost spartă.
Deocamdată, şaisprezece persoane implicate în incidentul de joi seară au fost identificate, alături de mai mulţi martori, a anunţat, vineri, şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu.
Poliţia Capitalei s-a autosesizat în acest caz, protestatarii care s-au manifestat agresiv fiind identificaţi cu ajutorul imaginilor filmate de camerele de supraveghere din zonă.
Totodată, Ministerul Culturii a înaintat o plângere la Poliţia Capitalei, pentru distrugerea autoturismului în care se afla demnitarul.
Daniel Barbu a participat, joi seară, la evenimentul “Cafeneaua critică”, d