Grupul farmaceutic elvețian Roche anunță o creștere a vânzărilor globale în primele nouă luni ale anului 2013, cu 6%, la o rată de schimb constantă, ajungând la 34.9 miliarde franci elvețieni, datorită cererii crescute pentru medicamentele destinate tratamentului cancerului și testele de diagnostic destinate laboratoarelor clinice.
De asemenea, vânzările înregistrate în al treilea trimestru al anului au crescut cu 8% comparativ cu aceeași perioadă din 2012.
"Cererea pentru produsele oferite de ambele noastre divizii rămâne în continuare ridicată. Ne vom îndeplini obiectivele asumate pentru acest an. Sunt încântat de rezultatele deosebite ale noilor noastre medicamente oncologice, care au îmbunătățit semnificativ supraviețuirea bolnavilor cu forme agresive de cancer", Severin Schwan, CEO al Roche, a declarat cu privire la rezultatele companiei în primele trei trimestre:
Rezultatele pe divizii
Vânzarile Diviziei de Farmaceutice a Roche au crescut cu 7% în primele 9 luni ale anului 2013, ajungând la 27,2 miliarde de franci elvețieni. Linia de cercetare și dezvoltare a Roche include în acest moment 65 de noi molecule, două treimi dintre acestea urmând a fi însoțite de teste companion de diagnostic, ceea ce întărește poziția companiei în domeniul medicinei personalizate. Medicina personalizată presupune cunoașterea și utilizarea unor noi mecanisme la nivel molecular și a unor teste moleculare de diagnostic ce permit adaptarea mai bună a tratamentelor la nevoile particulare ale pacienților.
În primele nouă luni ale anului 2013, vânzările Diviziei de Diagnostic au crescut cu 4%, ridicându-se la 7.7 miliarde de franci elvețieni, în principal datorită perfeormanțelor deosebite înregistrate de produsele pentru Professional Diagnostics (+7%) și Tissues Diagnostics (+6%).
Pentru al cincelea an consecutiv, compania Roche a f