În satul gălăţean Izvoarele cutremurele nu s-au oprit, aşa că o parte din localnici încep să se gândească serios dacă să-şi strămute sau nu gospodăriile, aşa cum au sugerat autorităţile.
O comisie a reînceput ieri evaluările în satul lovit de cutremure. Astfel, deşi se credea că sunt doar 16 case afectate de seisme, numai pe o uliţă s-au mai găsit alte patru, iar verificările continuă pentru a se stabili dacă vieţile oamenilor sunt în pericol.
Părerile sunt însă împărţite printre localnici şi, aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi bătrâni nici nu vor să audă să îşi părăsească gospodăriile. De partea cealaltă, cei tineri au început să ia totuşi în calcul şi această variantă.
“Nu vreau să plec, mi-a luat câţiva ani să termin casa, dar dacă e pericol, măcar să ne dea la fiecare bani cât îi valorează gospodăria”, ne-a spus Ileana Moise. Soţul femeii, Dumitru Moise, nu se poate obişnui cu gândul strămutării. “Mai bine ne-am duce la cimitir”, spune omul.