Realitatea Media spune, într-un comunicat de presă formulat ca răspuns la raportul Corpului de control al Premierului, că “doar managerul și finanțatorul Realitatea Media de la acea vreme are răspundere cu privire la eventuale incidenţe ale legii penale în cauză”. Asesoft International a manageriat trustul de presă în perioada 24 octombrie 2010 și 7 octombrie 2011 – n.r..
Comunicatul vine ca urmarea a unei informări dată publicității, ieri, de Corpul de Control al Primului Ministru în care se spune că, în urma unor verificări la instutiții publice privind raporturile comerciale cu Realitatea Media SA, au ieșit la iveală indicii ale implicării reprezentanţilor firmei în acte care pot întruni elemente constitutive de “fals în înscrisuri sub semnătură privată“.
Raportul Corpului de Control al premierului a fost redactat după mai multe verificări efectuate la Ministerul Dezvoltării, Autoritatea Naţională pentru Turism, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi Compania Naţională a Imprimeriilor “Coresi”, în legătură cu încheierea, modificarea şi încetarea raporturilor comerciale dintre aceste entităţi şi SC Realitatea Media SA.
Realitatea Media mai spune, în comunicatul de presă, că a făcut toate demersurile pentru a recupera creanţele “datorate de către emitenţi precum Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Compania Naţională a Imprimeriilor “Coresi” S.A., Regia Autonomă a Administraţiei Patrimoniului de Stat”.
Realitatea Media spune că toate aceste raporturi comerciale dintre trustul de presă și instituțiile statului “s-au derulat anterior perioadei de insolvenţă a societăţii şi nu au nicio legătură cu actualul management al societăţii, la momentul respectiv aceştia neavând nicio calitate în/sau faţă de Realitatea Media S.A.“.
În comunicatul de presă, Realitatea Media se plânge de “managementul defectuos” al Asesoft In