Casa de Sănătate Timiş a găsit, în ultimii doi ani, mai multe nereguli în Spitalul Athena din Timişoara, care încasa bani pe spatele unor pacienţi inventaţi.
Spitalul privat, despre care EVZ a scris în ediţiile anterioare că făcea decontări fictive, nu e la prima abatere. În ultimii doi ani, Casa de Asigurări Timiş a sancţionat de mai multe ori unitatea cu reducerea valorii de contract.
Ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a arătat că spitalul se folosea de date colectate în urma unor campanii de analize, pentru a încasa bani de la Casă. Directorul, Dan-Alexandru Szabo, a fost arestat preventiv, iar asistenta-şefă, Claudia Doţa, e cercetată în libertate. Valoarea prejudiciului este estimată la 30.000 de euro lunar.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş nu avea cunoştinţă despre practicile frauduloase desfăşurate în spital. "În urma acţiunilor efectuate de casa teritorială, în ultimii doi ani, s-au constatat nereguli în funcţionarea Spitalului Athena, motiv pentru care a fost sancţionat de fiecare dată cu 1% din valoarea de contract pe luna în care s-a efectuat controlul. Menţionăm că 1% reprezintă sancţiunea maximă prevăzută de lege. CJAS Timiş colaborează cu Parchetul pentru bunul mers al anchetei", ne-a transmis Biroul de Presă al CNAS.
Şi Ministerul Sănătăţii a catalogat situaţia de la Spitalul Athena ca "deosebit de gravă" şi a cerut CNAS să întreprindă "toate demersurile legale".
Direcţie Antifraudă la CNAS
Reprezentanţii Casei recunosc că există nenumărate metode de fraudare a sistemului, motiv pentru care vor înfiinţa în scurt timp o Direcţie de Control şi Antifraudă după modelul celor de la Fisc. Guvernul a aprobat acum trei zile o ordonanţă de urgenţă în acest sens. "Structura va avea în componenţă cel puţin 45 de persoane care vor fi angajate prin concurs sau transferate de la alte inst