Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele sălăjene, la mijlocul clasamentului naţional

Publicat in Magazin Salajean, vineri 18 octombrie 2013 ·

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj a încasat la bugetul consolidat al statului, în primele nouă luni ale anului în curs, aproape 434,3 milioane de lei, ceea ce presupune un grad de realizare a programului de încasări de 97,6 la sută. Informaţia a fost făcută publică de către Laurenţiu Butiri, directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj, în cadrul şedinţei de vineri a Colegiului Prefectural.

„După nouă luni nu ne aflăm într-o situaţie foarte bună. Avem numai 97,7 la sută realizat, situaţie ce ne poziţionează pe locul 20-22 pe ţară, chiar dacă în sume absolute am colectat cu 30 de milioane de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Ca şi în ceilalţi ani am întâmpinat probleme în a fiscaliza destul de mult veniturile bugetului de stat, locul principal revenindu-i TVA-ului, unde nu am realizat decât 90 la sută din program. De aici ni se trage, de altfel, această nerealizare generală”, a precizat Butiri.

Ponderea cea mai mare în totalul veniturilor colectate de către instituţie o reprezintă veniturile bugetului de stat (47 la sută) şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat (37 la sută).

În opinia şefului AJFP Sălaj, neîncasarea la termen a obligaţiilor declarate a fost generată de o serie de factori printre care dificultăţile pe care le întâmpină societăţile în recuperarea sumelor datorate de clienţii acestora, scăderea cuantumului sumelor declarate ca urmare a lipsei finanţărilor şi a investiţiilor, dar şi costurile foarte mari aferente creditelor devenite neperformante din cauza deprecierii leului.

Arierate în scădere

În ceea ce priveşte arieratele, acestea se apropiau, la finele lunii septembrie, de 48,2 milioane de lei, în scădere cu 16 procente faţă de situaţia înregistrată la sfârşitul anului trecut. „În vederea diminuării arieratelor şi prevenirea formării de noi arierate, s-a acţionat

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 2 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

George Simion: Nu vă certaţi cu prietenii, cu familia. Era foarte uşor să câştigăm alegerile doar arătând imagini din timpul pandemiei

HotNews acum 49 minute
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a transmis un mesaj pentru susţinătorii săi şi i-a îndemnat să nu se certe cu prietenii, cu familia. El susține că era foarte uşor să câştige alegerile doar arătând imagini din timpul pandemi

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 2 ore
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 12 minute
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

MotoGP: Marc Marquez a câştigat cursa sprint de la Le Mans / Quartararo – locul 4 deşi a plecat din pole position

G4Media acum 33 minute
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câştigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu al Franţei la MotoGP, a şasea etapă a sezonului, în timp ce francezul Fabio Quartararo (Yamaha ) a terminat la mică distanţă de podium, sâmbătă, pe circuitul Bugatti d

UPDATE - Ultimatum pentru Putin / Reacţia Kremlinului / Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum 16 minute
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Dezvăluiri din culisele conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Manevrele prin care a pierdut marele favorit

HotNews acum 8 ore
„Eliberat. Zâmbitor. Seren. Cei care l-au întâlnit și au vorbit cu el îl descriu astfel pe cardinalul Pietro Parolin. Marele favorit al al conclavului, a doua zi după vot, pare să fi primit cu liniște primul act al lui Leon al XIV-lea: reconfirmarea

MApN dezminte o nouă știre falsă care circulă în mediul online privind suspendarea unor drepturi salariale pentru militari: „E o tehnică de manipulare”

Libertatea acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dezvăluit o tentativă de dezinformare online legată de drepturile salariale ale militarilor. Potrivit News.ro, o postare falsă susţinea suspendarea unor beneficii începând cu 1 iunie.

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

16°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

19°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°