Preşedintele EximBank, Traian Halalai, a declarat, în cadrul unei întâlniri de afaceri oganizate la Galaţi, că banca are un nivel competitiv de costuri, ceea ce îi permite să concureze cu alte bănci, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Domnia sa a precizat: "EximBank are capacitatea de a juca de la egal la egal cu celelalte bănci din sistem la nivelul finanţărilor în lei şi, în plus, avem şi un nivel competitiv de costuri, singura condiţie pentru ca sprijinul nostru să fie unul real fiind viabilitatea proiectelor".
Traian Halalai a subliniat: "Suntem într-o perioadă în care putem juca un rol important în economie şi, în acelaşi timp, avem şi resursele necesare. Ştim că unii agenţi economici încă mai au reţineri în a lucra cu o bancă de stat. Nu pot decât să îi încurajez să apeleze, totuşi, la EximBank, pentru a vedea prin experienţa proprie că atitudinea băncii faţă de client s-a schimbat, fluxurile de lucru s-au relaxat, iar portofoliul de produse ţine pasul cu nevoile pieţei", potrivit comunicatului citat.
Preşedintele EximBank a adăugat că întâlnirea cu comunitatea de business din zona Galaţi vine la scurt timp de la deschiderea unei noi agenţii în oraşul de pe malul Dunării, ambele decizii făcând parte din strategia de dinamizare a activităţii băncii şi de consolidare a relaţiei pe care o are cu mediul de afaceri.
La sesiunea de la Galaţi au participat peste 40 de manageri ai companiilor din regiune, dar şi reprezentanţii autorităţilor locale, informează sursa citată.
F.A. Preşedintele EximBank, Traian Halalai, a declarat, în cadrul unei întâlniri de afaceri oganizate la Galaţi, că banca are un nivel competitiv de costuri, ceea ce îi permite să concureze cu alte bănci, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Domnia sa a precizat: "EximBank are capacitatea de a juca de la egal la egal cu celelalte bănci din