Mesajul a fost trimis. Multumesc!

35 de ani vechime, 2000 de lei salariu! Actuala conducere i-a stabilit o indemnizaţie simbolică lui Cornel Dinu

Publicat in Pro Sport, vineri 18 octombrie 2013 · ·

În noul contract, Cornel Dinu a primit un salariu mai mult simbolic din partea şefilor dinamovişti. În 2014, „Procurorul” intră în cel de-al 36-lea an de prezenţă la Dinamo

„Mister” şi-a extins acordul cu roş-albii pe un an, iar, lunar, pe lângă noua remuneraţia va primi şi o tranşă din datoria clubului faţă de el, restanţă care se ridică la aproximativ 50.000 de lei

În urmă cu o săptămână, Cornel Dinu s-a întâlnit cu Constantin Anghelache pentru a-şi decide viitorul în „Ştefan cel Mare”. Administratorului delegat de 65 de ani îi expirase contractul cu Dinamo, iar cele două părţi s-au înţeles pentru o colaborare pentru încă un an. Surse din cadrul clubului susţin că Dinu a făcut o serie de compromisuri pentru a continua cu „câinii”. Cel mai important este că salariul lui „Mister” s-a modificat. În minus. De la 10.000 de lei, lunar, la numai 2000 de lei!

„Rămân un idealist”

Cornel Dinu a acceptat acest salariu într-un moment în care clubul are datorii salariale către el vechi de aproape jumătate de an. „Procurorul” are de primit cinci salarii, în valoare totală de 50.000 de lei. Omul care a slujit o viaţă echipa din „Ştefan cel Mare” a fost de acord să-şi încaseze datoriile reeşalonat, iar în fiecare lună, când îşi primeşte cei 2000 de lei, să-i fie ataşată şi o parte din banii pe care îi are de luat din trecut. În acest moment, „Mister” este cel mai vechi om din clubul Dinamo. În total, acesta a adunat 35 de ani în „Ştefan cel Mare”, unde a ocupat diferite posturi, de la jucător, la antrenor, la oficial al clubului. Contactat telefonic, ieri, Cornel Dinu nu a vrut să discute despre acest subiect şi a răspuns scurt: „Salariul meu este o chestiune personală. Tot ce pot să spun este că am fost, sunt, şi poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, o să rămân un idealist”.

10.000 de lei era salariul lui Cornel Dinu în

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 20 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, anunţă Ministerul Mediului

News.ro acum 20 minute
Cei trei pui ai ursoaicei împuşcate de către autorităţi, după ce l-a ucis pe italianul care s-a apropiat de animalul sălbatic în dorinţa de a-şi face un selfie cu el, pe Transfăgărăşan, vor fi relocaţi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, în

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°