Într-un elogiu
publicat mai demult pe “poezie.ro” şi reluat, parţial, recent, de mai toată Co-media locală, Cristian Petru Bălan pretinde că: “Cine se întoarce acasă după ce a ascultat o pledoarie (…) se va gândi momente întregi la conţinutul celor auzite, simţind fără îndoială că acestea i-au îmbogăţit ziua, i-au înnobilat sufletul”.
Ca să nu-i treacă
vreunuia prin cap că ar putea să se gândească doar un singur moment la minunata pledoarie, Bălan îi oferă “momente întregi”. Bine face! Cum, naiba, să te poţi gândi la ceva doar un moment? Sau, mai rău, o jumătate de moment! De sferturi sau alte sub-diviziuni ale momentului nici nu vreau să aud!
Fiindcă este
o adevărată blasfemie să nu te gândeşti cel puţin “momente întregi” la o pledoarie care îţi înnobilează sufletul. Acuma, ar mai fi de lămurit cam ce trebuie înţeles prin “momente întregi”, fiindcă, oricum am calcula, un moment rămâne, totuşi, un moment, adică un “interval scurt de timp; clipă, secundă” (DEX).
E, să spui că
cineva se gândeşte doar nişte intervale scurte de timp întregi la ceva ce i-a îmbogăţit ziua, başca treaba cu sufletul, mie mi se pare meschin. Nasol moment!
Nasol moment
şi cel relatat de Roxana Tănase, “observatorulph.ro”: “Jurnalişti percheziţionaţi la sânge de către sepepiştii lui Ponta”. De ce nasol? Fiindcă este momentul adevărului gramatical: “După ce fiecare în parte am fost supuşi unei meticuloase scanări corporale”.
Corect şi strict
gramatical: “fiecare… a fost supus”, ca să aibă propoziţia şi subiect şi predicat. În armonie, desigur. În număr, se înţelege, la singular. Aşa, punând predicatul la plural: “am fost supuşi”, e mai greu să găseşti prin preajmă vreun plural: “noi”, iar legătura predicatului plural cu ipoteticul subiect la singular “fiecare” este destul de ciudată.
Mai ales că
se schimbă şi persoana, verbul
